AFACERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI - Iaşi: Un consilier are contract cu 13 primării pentru livrarea de cornuri pentru elevi

Trei consilieri judeţeni ieşeni, toţi de la PSD, care au firme pe numele lor sau ale altor membri din familie derulează afaceri cu statul. Unul dintre ei, Mirela Dobresanciuc, a încheiat 13 contracte pentru furnizarea de cornuri pentru elevi, iar altul are şase contracte de finanţare prin POSDRU.

Urmărește
609 afișări

De asemenea, un alt patrulea consilier judeţean, ales în 2008 pe listele PDL, Cristian Tobolcea, care a derulat afaceri consistente cu statul în ultimii ani, şi-a dat demisia din funcţie la sfârşitul anului trecut, invocând motive personale.

Din cei 33 de consilieri judeţeni ieşeni, 13 sunt administratori de firme sau deţin acţiuni la diverse societăţi.

Astfel, potrivit declaraţiilor de interese depuse la Consiliul Judeţean, firmele a doi dintre aceştia, Cristian Stanciu şi Mirela Dobresanciuc, ambii membri PSD, derulează afaceri cu statul, în timp ce un alt social-democrat, Dinu Apăvăloaei, are afaceri cu diverse instituţii, prin două firme care aparţin soţiei şi fiului său.

Consilierul judeţean ieşean Dinu Apăvăloaei se află, potrivit prefectului Dragomir Tomaşeschi, în stare de incompatibilitate, întrucât una din firmele familiei sale a încheiat un contract cu o societate din subordinea CJ.

În 14 aprilie 2009, SC Amed Group SRL, firmă aparţinând soţiei consilierului PSD Dinu Apăvăloaei, a semnat un contract în vederea efectuării unor activităţi de transport pentru societatea Lucrări Drumuri şi Poduri din subordinea CJ.

În condiţiile în care, potrivit legii, consilierii judeţeni nu pot încheia contracte comerciale cu instituţii sau societăţi din subordinea ori autoritatea CJ, în urmă cu câteva luni prefectul de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a cerut şefilor Consiliului Judeţean să constate starea de incompatibilitate a consilierului Dinu Apăvăloaie.

Secretarul judeţului, Lăcrămioara Vernica, a precizat, ulterior, că plenul Consiliului Judeţean nu va lua în discuţie cererea prefectului, fără să explice însă motivele acestei decizii.

Săptămâna trecută, prefectul de Iaşi l-a acuzat pe acelaşi consilier judeţean că face presiuni asupra primarului localităţii Mirosloveşti, judeţul Iaşi, pentru a plăti o serie de lucrări efectuate de firma familiei sale, lucrări care, potrivit prefectului, nu ar fi fost executate integral.

Prefectul Tomaşeschi a explicat că Dinu Apăvăloaie i-a cerut primarului din Mirosloveşti, Ionuţ Gospodaru, să achite facturi de 500.000 de lei, pentru reabilitarea infrastructurii din comună, deşi nu s-ar fi făcut lucrări nici de 100.000 de lei.

Lucrările, executate de firma Adems SRL, administrată de fiul consilierului PSD, au fost câştigate în anul 2009, printr-o licitaţie organizată de Primăria Mirosloveşti.

Consilierul judeţean Dinu Apăvăloaei nu a dorit să comenteze acuzaţiile prefectului de Iaşi.

În declaraţia de avere a lui Apăvăloaei nu apar terenuri sau locuinţe achiziţionate după anul 2008. Consilierul PSD a contractat două credite, în 2000 şi 2005, în valoare totală de 80.000 de euro. Venitul familiei sale s-a ridicat anul trecut la doar 19.900 de lei.

Un alt consilier judeţean care a încheiat în ultimii ani contracte cu statul este Cristian Stanciu, fiul deputatului PSD Anghel Stanciu.

Cristian Stanciu (PSD) este acţionar la firma SC Geotop Construcţii SRL şi membru fondator al Fundaţiei Ecologice Green.

Din poziţia de consilier judeţean, Cristian Stanciu a încheiat, în 2010 şi 2011, şase contracte de finanţare prin direcţiile POSDRU din întreaga ţară. Proiectele vizau dezvoltarea resurselor umane, valoarea totală fiind de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Patru dintre contracte au fost reziliate în februarie 2011. Cele două contracte aflate în derulare au valoarea totală de 3,3 milioane de lei.

Acelaşi consilier judeţean a încheiat în anul 2010 un contract cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, privind reconversia profesională, în valoare de 8.200 de lei.

Cristian Stanciu a mai obţinut în anul 2010 un contract pentru reabilitarea unei grădiniţe din municipiul Iaşi, în valoare de 84.377 de lei.

În anul 2011, Fundaţia Ecologică Green a aceluiaşi consilier a obţinut un contract cu Agenţia Naţională pentru Romi, în valoare de 33.000 de lei.

Consilierul PSD Cristian Stanciu a precizat că în cazul contractelor de finanţare încheiate prin direcţiile POSDRU este vorba despre proiecte europene şi că e important că a reuşit să atragă bani europeni.

"Am şi reziliat patru contracte, la iniţiativa noastră. S-au modificat condiţiile privind prefinanţarea, iar noi, ca beneficiari, trebuia să contribuim cu aproximativ un million de euro. Nu le mai puteam duce în spate, aşa că am renunţat. Cât priveşte contractul cu AJOFM Vaslui, e o valoare mică, l-am câştigat prin licitaţie. Proiectul cu grădiniţa din Iaşi a fost deja finalizat", a declarat Cristian Stanciu.

Din momentul în care a devenit consilier judeţean, Cristian Stanciu a achiziţionat o casă de 153 de metri pătraţi în Iaşi şi un apartament de 78 de metri pătraţi, cumpărat în rate.

El deţine două terenuri, unul în judeţul Botoşani, de 6.348 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2003, iar celălalt, de 4.333 de metri pătraţi, obţinut în urma unei donaţii.

Potrivit declaraţiei sale de avere, în anul 2010 Stanciu a vândut un apartament în Iaşi, cu suma de 48.500 de euro.

Veniturile familiei sale în 2010 s-au ridicat la 132.000 de lei.

Mirela Dobresanciuc, consilier PSD, a încheiat în ultimii doi ani 13 contracte, în urma unor licitaţii sau prin selecţie de oferte, pentru furnizarea de cornuri pentru elevi în mai multe şcoli din municipiul Iaşi şi diverse comune din judeţ.

Astfel, firma acesteia, SC Tehnomex SRL a livrat Primăriei Iaşi, condusă de social-democratul Gheorghe Nichita, produse de panificaţie în valoare de 257.000 de lei.

Totodată, alte 12 contracte au fost semnate cu primării şi unităţi şcolare din judeţ, valoarea acestora fiind cuprinsă între 6.600 de lei şi 96.000 de lei.

Mirela Dobresanciuc deţine patru terenuri, trei imobile, toate achiţionate până în anul 2005.

În anul 2008, consilierul judeţean PSD a contractat un credit bancar în valoare de 60.000 de euro.

Dobresanciuc nu a putut fi contactată pentru a explica modul în care a obţinut contractele respective.

Un alt consilier judeţean ieşean, ales în 2008, a cărui firmă a derulat contracte cu statul, este democrat-liberalul Cristian Tobolcea. Firma sa, specializată în studii de fezabilitate pentru staţiile de epurare şi pentru proiectarea reţelelor de alimentare cu apă, a încheiat contracte în mai multe judeţe ale Moldovei, în majoritate cu primării.

Valoarea celor 17 contracte este cuprinsă între 4.900 de lei şi 422.000 de lei.

La sfârşitul anului trecut, Tobolcea şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean, invocând motive personale.

Dintre consilierii judeţeni ai PDL, cei mai înstăriţi sunt Valerică Andronache şi Narciza Nedelcu. Ambii au acţiuni la mai multe firme, însă, potrivit declaraţiei de interese, societăţile respective nu au derulat afaceri cu statul.

Valerică Andronache deţine patru terenuri şi două case de locuit, toate fiind achiziţionate înainte de 2005. De la cele două firme pe care le are, Andronache susţine că a avut un beneficiu de doar 2.000 de lei.

Andronache are un autoturism Ssang Yong Kayron. În anul 2007, el contractat un credit de 82.000 de lei. Veniturile familiei sale au fost anul trecut de peste 120.000 de lei.

"De câţiva ani, nu sunt lucruri spectaculoase în cazul averii mele", a spus consilierul PDL Valerică Andronache.

Consilierul judeţean Narciza Nedelcu, totodată şeful Oficiului de Cadastru Iaşi, deţine cinci terenuri în judeţ, toate fiind achiziţionate până în anul 2007.

Veniturile familiei sale au fost în anul 2010 de aproximativ 100.000 de lei, la acelaşi nivel cu cele din anul anterior.

Narciza Nedelcu are acţiuni la trei firme, în valoare de peste două milioane de lei.

Şeful consilierilor judeţeni PNL Mugur Cozmanciuc deţine patru terenuri, două în judeţul Suceava, iar alte două în judeţul Iaşi, pe care le-a achiziţionat între 2006 şi 2008. Are două case de locuit şi două apartamente.

În anul 2007, liberalul a luat un credit bancar în valoare de 100.000 de euro, iar în 2010 a mai luat un credit bancar de 25.750 de euro.

În 2008 şi 2009, potrivit declaraţiei de avere, Cozmanciuc a obţinut alte patru credite, în valoare totală de 80.000 de lei.

Anul trecut, venitul familiei lui Mugur Cozmanciuc s-a ridicat la aproximativ 100.000 de lei.

(Material realizat de Departamentul Corespondenţi, corespondenti@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici