- Home
- Social
- SUCEAVA, (12.10.2011, 13:48)
- Tibi Bujdei ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AFACERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI - Suceava: Jumătate dintre consilieri au firme, unul are o fundaţie cu numele său
Nouăsprezece din cei 37 de consilieri judeţeni suceveni desfăşoară afaceri, fiind asociaţi sau administratori la societăţi comerciale, iar consilierul PDL Petru Carcalete, şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, deţine Fundaţia "Petru Carcalete", care însă nu are activitate.
Urmărește
771 afișări
Potrivit declaraţiilor de interese postate pe site-ul Consiliului Judeţean Suceava, 19 consilieri judeţeni - 11 membri PDL, şapte membri PSD şi unul membru PNL - au diverse afaceri.
Consilierul judeţean PDL Petru Carcalete, şeful ISJ Suceava, preşedinte al ATOP Suceava şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PDL, deţine fundaţia "Petru Carcalete", al cărui membru fondator este.
El spune că fundaţia a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ opt ani, dar că din cauză că este foarte ocupat această fundaţie nu a avut încă activitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
"Nu a făcut nimic această fundaţie, dar urmează să facem unele acţiuni", a spus Carcalete.
El mai este şi administrator al unei firme de construcţii, Aqua Construct, societate de la care, potrivit declaraţiei de interese, nu a avut niciun beneficiu.
Potrivit declaraţiei de avere, Petru Carcalete a achiziţionat în acest mandat, în 2010, în comuna Şcheia, o suprafaţă de teren agricol de 24.136 de metri pătraţi, împreună cu inspectorul şcolar general adjunct Vasile Monacu, fiecare având 50 la sută cotă parte. Tot în 2010, Carcalete şi-a extins casa de locuit din Rădăuţi, care are o suprafaţă de 342 de metri pătraţi, iar în 2009 şi-a achiziţionat un autoturism Volskwagen.
Pe lângă veniturile din salariu şi indemnizaţii, el a obţinut în ultimul an venituri de 36.000 de lei din vânzarea de produse agricole.
Consilierul judeţean sucevean cu cele mai multe firme este Adrian Drăgan, vicepreşedinte al PDL Suceava, director al Inspectoratului Judeţean în Construcţii, care este acţionar la patru societăţi pe acţiuni din Vatra Dornei şi asociat şi administrator al unei firme cu răspundere limitată.
Drăgan susţine însă că niciuna din aceste firme nu are contracte comerciale cu statul.
"Am refuzat să mă implic în aşa ceva", a declarat Drăgan.
El a declarat că două dintre firme sunt în faliment, iar celelalte firme sunt "mărunte", cu activităţi de interes local în zona Vatra Dornei.
"Eu mi-am dat demisia din toate funcţiile din acele firme. Acţiunile sunt însă ale mele şi le păstrez", a spus Drăgan.
În ultimul an, Drăgan a obţinut dividende în sumă de 130.330 de lei, iar familia sa a achiziţionat, în 2010, un apartament cu o suprafaţă de 75,56 de metri pătraţi, potrivit declaraţiei de avere. În acelaşi document se precizează că familia sa mai deţine un apartament şi o casă de locuit. În 2008, când a preluat mandatul, Drăgan avea două depozite bancare însumând 195.000 de lei, iar acum are două depozite bancare totalizând 225.000 de lei.
Şi şeful Sistemului hidrotehnic independent Siret, din judeţul Suceava, consilierul judeţean PDL Cristinel Macovei, deţine două societăţi comerciale, la una dintre ele fiind asociat unic, iar la cealaltă având 90 la sută din acţiuni.
Macovei a spus că una din firme se ocupă cu comercializarea ciupercilor şi a fructelor de pădure, iar cealaltă cu alimentaţie publică şi că nu au avut nici un fel de legătură cu Consiliul Judeţean.
"Nu au nici o treabă cu Consiliul Judeţean şi niciun contract cu CJ Suceava", a spus Macovei.
Potrivit declaraţiei de avere, Cristinel Macovei nu şi-a achiziţionat în acest mandat terenuri sau locuinţe şi nici nu are depozite bancare.
Liderul PDL Gura Humorului, consilierul judeţean Gheorghe Niţă, deţine o societate comercială de prelucrarea a laptelui care face parte din Asociaţia "Produs în Bucovina", asociaţie din care fac parte aproximativ 100 de producători din judeţ şi care are un protocol de colaborare cu CJ Suceava. În vederea promovării Bucovinei şi a produselor tradiţionale bucovinene, CJ Suceava a organizat în diferite oraşe din ţară evenimente ce includ spectacole folclorice, iar producătorii şi meşterii populari îşi comercializează produsele.
Vicepreşedintele CJ Suceava Dan Cadariu este asociat unic al unei firme din Gura Humorului a cărei activitate este suspendată.
Cadariu şi-a achiziţionat, în timpul mandatului, un teren intravilan de 1.280 de metri pătraţi în comuna Păltinoasa, în 2009, an în care a primit moştenire un apartament în Gura Humorului. În 2010, şi-a cumpărat un teren intravilan de 1.185 metri pătraţi în Gura Humorului şi a construit un spaţiu comercial cu o suprafaţă de 47 de metri pătraţi în acelaşi oraş.
În cursul anului trecut, soţia sa a câştigat din dividende 33.750 de lei, iar el a avut un venit de 43.846 lei din salariul de vicepreşedinte al CJ Suceava. Totodată, Cadariu are depozite bancare însumând aproximativ 63.000 de lei.
Un alt consilier judeţean PDL, Marius Boghean, angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din subordinea CJ Suceava, este proprietar şi administrator al unei firme şi deţine jumătate din părţile sociale din altă firmă. Boghean a declarat că firma pe care o deţine în totalitate a avut în administrare un bar, dar că acesta s-a închis de mai mulţi ani, iar firma nu mai are activitate. Cealaltă firmă, unde deţine jumătate din părţile sociale, trebuia să se ocupe cu activităţi de publicitate, însă nu a avut activitate de la înfiinţare şi urmează să fie închisă. Boghean a susţinut că nu a derulat niciun contract cu instituţii ale statului.
El a declarat că a obţinut venituri în ultimul an din salariul de angajat al DGASPC Suceava, respectiv 22.446 de lei şi din salariul obţinut de la o fundaţie umanitară, de 4.400 de lei. Boghean a achiziţionat, în 2011, o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi de teren agricol în comuna Şcheia şi are în construcţie o casă de locuit în Suceava. Totodată, Boghean are un împrumut de 8.500 de euro contractat în 2011.
Consilierul judeţean PDL Ion Badale este administrator al unei firme aflată în faliment, iar consilierul judeţean PDL Elena Cardaş administrează o firmă fără activitate, cei doi neavând declarate, în ultimul mandat, investiţii imobiliare sau depozite bancare.
Liderul consilierilor judeţeni suceveni din PSD Gheorghe Iacob este acţionar la o fabrică de bere din Suceava şi la una de alcool din Rădăuţi şi director general al Legume-fructe Suceava.
El susţine că firma pe care o conduce închiriază spaţii comerciale şi magazine şi că nu are niciun contract cu instituţii de stat, iar un alt consilier judeţean PSD, Mihai Grozavu, este acţionar al societăţii de construcţii Cominco Bucureşti, unde are 80 de acţiuni care valorează 1.200 de lei. Ei nu au achiziţionat în acest mandat proprietăţi imobiliare, potrivit declaraţiilor de avere.
Un alt consilier judeţean PSD, Petrea Titi, vicepreşedinte al PSD Suceava, fost director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în perioada guvernării PSD, care este membru al Uniunii Geodezilor, deţine participaţii de 33 la sută în două societăţi comerciale de cadastru şi de expertize tehnice. El a achiziţionat în acest mandat, în 2011, împreună cu soţia sa, o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi de teren intravilan în comuna Şcheia. Totodată, cei doi soţi au achiziţionat din 1996 terenuri arabile, păduri şi fâneţe în Suceava, Scheia, Breaza, Fundu Moldovei, Vama, Valea Moldovei.
Potrivit declaraţiei de avere, Petrea Titi are, împreună cu soţia sa, 44.300 de metri pătraţi de teren agricol, 210.000 de metri pătraţi de pădure şi 20.000 de metri pătraţi de fâneţe, dar şi case de locuit în Şcheia şi Valea Moldovei şi un apartament în Iaşi. El obţine anual venituri de 24.000 de lei din salariu, 12.000 de lei din pensie de grad 3, 7.400 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi 150.000 de lei din expertize tehnice judiciare.
Petrea Titi are un depozit de 35.600 de dolari, un altul de 12.000 euro şi două depozite în lei însumând 740.000 de lei.
Consilierul judeţean liberal Mihai Vranău este director al societăţii de prospecţiuni geologice Geomold SA din Câmpulung Moldovenesc şi nu a achizionat în acest mandat proprietăţi imobiliare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, nu deţine acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale, el având doar calitatea de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Regional de Dezvoltare Nord Est şi de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Euroregiunii "Prutul de Sus", de prim-vicepreşedinte al PDL şi de preşedinte al PDL Suceava.
Din 2005, declaraţia de avere a lui Gheorghe Flutur nu a avut modificări, el având 0,32 hectare de teren intravilan în Gura Humorului, cumpărat în 1992 şi 0,83 hectare de teren extravilan în acelaşi oraş, cumpărat în 1995 şi 0,12 hectare de teren extravilan cumpărat în comuna Mănăstirea Humorului. În 2005, soţia lui Gheorghe Flutur a cumpărat 0,86 de hectare în extravilanul comunei Mănăstirea Humorului. Preşedintele CJ Suceava mai deţine două autoturisme Audi din 2002, donate de cumnatul său din Germania.
(Material realizat de Tibi Bujdei, tiberiu.bujdei@mediafax.ro).
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe