Un număr de 20 de părinţii ai unor elevi de clasa a III-a ai Şcolii Generale Nr. 8 din municipiul Sibiu au depus o reclamaţie la ISJ Sibiu în care susţin că, înaintea unei ore de sport, directoarea şcolii i-a scos cu forţa pe copii în recreaţie, iar pentru că aceştia nu doreau să iasă în curtea şcolii cadrul didactic i-ar fi tras de păr, i-ar fi împins pe scări şi le-ar fi adresat cuvinte jignitoare.
„Fetiţa mea a venit foarte marcată acasă şi foarte supărată că ea nu mai merge la şcoală, că îi este frică de doamna directoare. Foloseşte nişte cuvinte foarte urâte. Este inadmisibil din partea unui cadrul didactic să îi facă pe copii handicapaţi, boi, proşti. Fetiţa mea a fost în grupul împins de dânsa pe scări şi a ajuns cu pieptul în clanţa de la uşă”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Luminiţa Iordan, una dintre mamele care au depus reclamaţie la ISJ.
O altă femeie, mama unui băieţel cu probleme locomotorii, pe care îl ajută la orele de sport, susţine că a fost martoră la incident.
„Am fost prezentă în clasă. Am văzut-o când l-a luat de păr pe un băieţel. Copiii au ieşit apoi pe coridor şi nu am mai văzut exact ce s-a întâmplat pentru că eram procupată cu copilul meu. Am auzit însă când le-a adus insulte copiilor. I-a jignit, făcându-i nesimţiţi şi spunându-le că nu sunt bine crescuţi şi nu sunt educaţi. Copilul meu a început să plângă, fiind traumatizat de ceea ce s-a întâmplat”, a spus femeia.
Directoarea şcolii neagă toate acuzaţiile şi spune că doar a ridicat vocea la copii, pentru că aceştia nu au vrut să iasă din clasă în timpul pauzei.
ISJ Sibiu a început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
„Părinţii au sesizat că directoarea a avut o atitudine necorespunzătoare actului didactic şi în relaţia cu elevii. Adevărul este, probabil, undeva la mijloc, dar limbajul care trebuia folosit, atitudinea trebuia să fie una constructivă. Deja a fost repartizată această sesizare a părinţilor către inspectorul care răspunde de unitatea de învăţământ. Va merge să discute cu colectivul de elevi, cu profesorul de educaţie fizică şi, evident, cu directorul şcolii”, a declarat corespondentului MEDIAFAX inspectorul şcolar general, Constantin Gorun.
Potrivit acestuia, în urma anchetei se va stabili dacă se impun măsuri împotriva directoarei şi care vor fi acestea.