- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.07.2014, 15:56)
- Elvira Gheorghita
Agenţia Naţională a Medicamentului: Estimăm să intre pe lista de compensate 30-40 molecule noi
Noua listă de medicamente compensate ar avea, la o primă estimare, între 30 şi 40 de molecule noi, din cele 160 anunţate, pentru că acestea aduc un beneficiu terapeutic semnificativ pentru sănătate, intrarea celorlalte fiind condiţionată de un preţ-benefic, a declarat preşedintele ANMDM Marius Savu.
Urmărește
236 afișări
Agenţia Naţională a Medicamentului: Estimăm să intre pe lista de compensate 30-40 molecule noi (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)
"Noua listă ar putea intra în vigoare în toamnă, adică intervalul septembrie- noiembrie. După atâţia ani, o lună în plus sau în minus nu va fi cea care va fi esenţială, mai ales că eu cred că introducerea celor 17 molecule care pot fi prescrise începând de astăzi este o soluţie într-o zonă foarte sensibilă. Apoi, vom rezolva şi celelalte probleme severe", a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), dr. Marius Savu, la dezbatere publică a proiectului de ordin privind noua listă de medicamente compensate şi gratuite.
Întrebat dacă va fi timp ca până în toamnă să evalueze toate cele peste 3.000 de medicamente din listele de compensate, Marius Savu a spus că vor fi folosiţi "comparatori internaţionali"
"Am folosit în propunerea noastră comparatori internaţionali. Este de fapt o evaluare simplificată, bazându-ne pe experienţa celor care au făcut deja acest lucru. Este o foarte mare parte mecanică, şi nu de creaţie, lucru care, pe de o parte, nu este neapărat cel mai fericit, pentru că lipseşte amprenta românească pe acest lcuru, dar, pe de altă parte, evaluarea va putea merge mult mai repede, luând în considerare rezultatele pe care alţii le-au publicat deja", a precizat preşedintele ANMDM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Prima amendă prin sistemul e-SIGUR: Permis suspendat pentru vitezoman
-
130 milioane lei pentru consolidarea unui bloc cu bulină din Capitală
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
Savu a mai spus că, utilizând propriile criterii, pe noua listă vor intra între 30 şi 40 de molecule noi.
"Pe criteriile noastre, pe noua listă ar intra undeva, după o primă estimare, între 30 şi 40 de molecule noi. Acestea vor intra cu siguranţă din cele 160. Poate şi altele. Totuşi multe dintre ele nu sunt neapărat medicamente dramatic îmbunătăţite faţă de tratamentul pe care pacienţii îl au la dispoziţie în momentul de faţă, iar în cazul lor, probabil că intrarea pe noua listă va fi condiţionată de oferirea unui cost-benefic pentru sistemul de asigurări de sănătate", a adăugat Savu.
Întrebat dacă era atât de "viciată" lista fostului ministru Eugen Nicolăescu, pentru ca de la 160 de molecule noi să fie redusă la numai 30-40, Savu a spus că nu este asta este vorba, ci despre faptul că medicamentele trebuie să aducă un beneficiu real sănătăţii.
"Nu aşa se pune problema. Există anumite medicamente care într-adevăr aduc un beneficiu terapeutic semnificativ faţă de ceea ce există în momentul de faţă. Există altele la care beneficuiul este marginal şi la care criteriul mai important va fi eficientizarea costurilor pentru sistem. Noile molecule vizează mai multe arii terapeutice, precum oncologia, hematologia, poliartrita reumatoidă, diabetul şi hepatita. Sunt principalele zone de terapie unde inovaţia şi-a spus cuvântul în ultima perioadă", a adăugat Marius Savu.
Preşedintele ANMDM nu a putut preciza cu exactitate câte molecule vor fi scoase de pe lista de medicamente compensate, dar a estimat că ar putea fi vorba de zeci de produse, probabil sub 100.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe