Aglomeraţie către staţiunile montane. Coloane de maşini s-au format în Comarnic şi Buşteni. Rutele alternative recomandate de către poliţie
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să se intensifice pe sensul către munte al DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se în coloană pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova, precum şi în staţiunea Buşteni.
Şoferii sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor şi să mărească distanţa între vehicule pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, dacă situaţia o impune.
Pentru evitarea aglomeraţiei, este recomandată folosirea unor rute alternative, care pot fi mai puţin tranzitate.
Astfel, pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov, pot fi utilizate ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:
- Autostrada A3 – DN 1A Ploieşti – Cheia – Braşov;
- Autostrada A1 – Bucureşti – Piteşti – DN 73 – Câmpulung – Râşnov;
- Bucureşti – DN 7 – DN 71 – Târgovişte – DN 72A Câmpulung – DN 73 – Râşnov;
- Bucureşti – DN 7 – DN 71 Târgovişte – Sinaia.