Aglomeraţie în Vama Albiţa: Cetăţenii moldoveni sosesc în ţară pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi

Traficul rutier prin Vama Albiţa a crescut considerabil, marţi dimineaţă, iar persoanele care vor să intre în România aşteaptă mai mult de două ore, majoritatea celor aflaţi în vamă fiind cetăţeni moldoveni care vin în România pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi.

Urmărește
499 afișări
Imaginea articolului Aglomeraţie în Vama Albiţa: Cetăţenii moldoveni sosesc în ţară pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi

Aglomeraţie în Vama Albiţa: Cetăţenii moldoveni sosesc în ţară pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi (Imagine: Mediafax foto)

Autorităţile de frontieră vasluiene se confruntă cu o nouă aglomeraţie în Vama Albiţa, unde traficul rutier a crescut considerabil odată cu reîntoarcerea cetăţenilor moldoveni la muncă în spaţiul Uniunii Europene sau cu venirea acestora în România pentru a-şi petrece sărbătorile pe rit vechi.

Pentru a evita blocarea punctului de trecere a frontierei, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui a decis să transforme două din cele patru porţi de ieşire din ţară tot în puncte de intrare.

"În momentul de faţă sunt deschise şase porţi de intrare în România, din totalul celor opt câte există în Vama Albiţa. Chiar şi aşa, timpii de aşteptare pentru cei care intră în ţară sunt şi de 120 de minute, cozile în punctul de trecere a frontierei fiind până pe podul de peste râul Prut. Este o aglomeraţie specifică acestei perioade a anului, ţinând cont că mulţi cetăţeni din ţara vecină vin în România să-şi petreacă sărbătorile pe rit vechi", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică.

Potrivit sursei citate, aglomeraţia în Vama Albiţa se va menţine şi în următoarele zile, în condiţiile în care Crăciunul pe rit vechi este sărbătorit de cetăţenii moldoveni în 7 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici