Aglomeraţie pe DN1, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre

  • S-a aglomerat DN1, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre.
  • De asemenea, ninge pe mai multe şosele din ţară, iar în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Bihor este ceaţă.
Urmărește
860 afișări
Imaginea articolului Aglomeraţie pe DN1, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică seara nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui accident.

Se circulă însă în condiţii de aglomeraţie pe DN1 Braşov – Ploieşti, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre.

Ninsoare este semnalată pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Harghita, Botoşani, Suceava şi Neamţ.

De asemenea, ninsoare uşoară se semnalează acum pe şosele din judeţele Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

Se circulă în condiţii de ceaţă densă pe unele drumuri naţionale din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Bihor.

Şoferii sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au autovehiculul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, să adapteze în permanenţă viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici