Agresiunea de la Suceava. Cei patru bărbaţi inculpaţi sunt sub control judiciar
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar faţă de cei patru inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe în judeţul Suceava, anunţă Parchetul Vatra Dornei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei precizează, într-un comunicat, că sâmbătă s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal (3 dintre inculpaţi) şi a infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 1 din Codul penal (cel de al patrulea inculpat).
În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant.
Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar faţă de cei patru inculpaţi. Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi asigurarea bunei defăşurări a urmăririi penale şi înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Instituţia precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Un jurnalist şi un activist de mediu au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri, iar unii dintre agresori au fost duşi la audieri. Cei doi erau însoţiţi de un alt jurnalist. Ambele victime au ajuns la spital, iar echipamentele le-au fost distruse.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20