- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Agresorii celor doi elevi înjunghiaţi, necunoscuţi de victime
Cei doi elevi care au fost înjunghiaţi, miercuri seară, într-un autobuz, sunt doar colegi de liceu, dar nu şi prieteni, iar unul dintre ei a spus că nu îşi cunosc agresorii, directorul Liceului "Nichita Stănescu" apreciind că nu sunt indicii că ar fi vorba de o reglare de conturi între tineri.
"Mă surprinde incidentul, întrucât ambii elevi sunt în clase de matematică-informatică, deci la liceu nu la Şcoala de Arte şi Meserii, întrucât noi avem şi aşa ceva. Din ceea ce a povestit elevul de clasa a X-a dirigintei, reiese că cei doi, respectiv Alexandru Mailat (17 ani ) şi Cristian Rona (16 ani) nu erau prieteni, ei cunoscându-se din şcoală", a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, Ion Frujină, directorul Liceului "Nichita Stănescu" din Capitală.
Rona a povestit dirigintei sale că s-a urcat în autobuz în faţa şcolii, împreună cu Mailat. Apoi în maşină a urcat şi un grup format din vreo şase tineri pe care nu-i cunoşteau. La prima staţie, Alexandru a fost împins afară din autobuz şi a fost luat la bătaie, după care unul dintre membrii găştii l-a dat jos şi pe Cristian, tot sub o ploaie de pumni. Totuşi, elevii au văzut că autobuzul avea încă uşa deschisă şi au încercat să urce din nou. În acel moment au fost înjunghiaţi, unul mai grav, respectiv elevul din clasa a Xl-a şi altul mai uşor, cel din clasa a X-a, a povestit directorul, citând relatările dirigintei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
În legătură cu Cristian Rona, directorul are numai cuvinte de laudă. Spune că îl cunoşate foarte bine, că este serios, cuminte şi silitor. ''Nu cred să aibă legătură cu vreo bandă'', a adăugat Ion Frujină, directorul unităţii de învăţământ.
Nici despre celălalt nu ar spune lucruri prea rele, totuşi recunoaşte că este '' mai şmecheraş , mai jucăuş şi lipeşte mult de la cursuri. De fapt, din cauza absenţelor a fost lăsat repretent", a adăugat directorul.
El a mai spus că, auzind povestea copiilor, nu crede că ar putea fi vorba despre o reglare de conturi între tineri. "Mă surprinde acest incident pe care îl consider dubios. Probabil gaşca din autobuz s-a luat din senin de ei. Nu am mai avut astfel de incidente. În şcoală se mai produc altercaţii între elevi. Elevii se bat între ei, chiar şi fetele, mai ales după- amiaza. Numai în acest an şcolar, adică de la 17 septembrie şi până acum, am chemat Poliţia de vreo cinci ori pentru altercaţiile dintre elevi. Ei au fost amendaţi cu două sute de lei (o sută lei dacă au plătit imediat). Şi anul trecut, dar numai în primul semestru, am avut câteva bătăi. Dar repet, sunt între elevi, iar, de fiecare dată am cerut ajutor Secţiei de Poliţie 23, care a venit imediat'', a precizat directorul.
Cei doi elevi înjunghiaţi, miercuri după-amiază, în urma scandalului izbucnit într-un autobuz, în sectorul 3 al Capitalei, au fost internaţi în Spitalul Bagdasar-Arseni, unul dintre ei fiind adus în şoc hemoragic şi cu tensiunea mică, iar celălalt suferind răni uşoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO