Copilul în vârstă đe 13 ani, care se plimba cu trotineta pe trotuar, în faţa unui magazin din zona autogării Târgu-Jiu, a fost accidentat, duminică, de către un autoturism, după ce băiatul s-ar fi dezechilibrat şi ar fi ajuns în stradă, în faţa maşinii.
„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un minor de 13 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se juca cu o trotinetă pe trotuarul din faţa unei societăţi comerciale, din zona autogării Târgu-Jiu, s-ar fi dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, unde ar fi fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu. În urma impactului a rezultat rănirea minorului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Poliţiştii au deschis în acest caz o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.