Ai un câine periculos? Ce să faci pentru a nu-l transforma într-un pericol public

  • Câinii periculoşi sunt grupaţi, în funcţie de rasă, în două categorii
  • Acestora trebuie să li se pună botniţă şi zgardă când sunt scoşi în public
  • În caz contrar, amenzile pentru stăpâni sunt de mii de lei
Urmărește
5032 afișări
Imaginea articolului Ai un câine periculos? Ce să faci pentru a nu-l transforma într-un pericol public

FOTO: Profimedia

Poate ai acasă un câine periculos şi ştii cât de important e să respecţi regulile când îl plimbi pe afară. Eşti obligat prin lege să îi pui botniţă şi zgardă cu lesă sau ham.

Câinii periculoşi sunt grupaţi, în funcţie de rasă, în două categorii. În categoria I intră câinii de luptă şi câinii de atac de tipul Pitbull, Boerbull, Bandog şi metişii lor, iar în cea de-a doua intră câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

În cazul ambelor categorii, stăpânii acestora trebuie să aibă cel puţin 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

Dacă îţi plimbi câinele periculos fără botniţă şi lesă rişti o amendă între 1.500 şi 3.000 de lei.

Paul Manace este de 15 ani instructor canin. Are numeroase trofee câştigate şi îţi spune ce trebuie să faci ca să nu-ţi transformi animalul din “cel mai bun prieten” într-o “fiară”. Întâi de toate, trebuie să interacţionezi mult cu patrupedul. Foarte importantă este şi disciplina, pe care câinele trebuie să o înveţe de mic.

„Câinii nu se nasc agresivi, dar datorită antrenamentelor făcute de nespecialişti devin agresivi. Nu putem lucra la agresivitatea unui câine fără control şi fără obedienţă. Prima oară se face disciplină, control asupra câinelui şi, după caz, în funcţie de ce doresc proprietarii câinilor, se poate lucra la agresivitate pentru pază, protecţie şi pentru apărarea teritoriului”, spune Paul Manace, instructor canin.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici