Prima pagină » Social » Airbnb a despăgubit o turistă care a fost violată în apartamentul închiriat. Despre ce sumă este vorba

Airbnb a despăgubit o turistă care a fost violată în apartamentul închiriat. Despre ce sumă este vorba

Airbnb a despăgubit o turistă care a fost violată în apartamentul închiriat. Despre ce sumă este vorba
Mihaela Ionita
16 iun. 2021, 10:45, Social

Victima şi prietenii ei au ridicat cheile proprietăţii de la un magazin din apropiere, în seara aceea, potrivit BBC.

Suspectul ar fi făcut o copie a cheilor apartamentului în care a intrat înainte de atac. Turista s-ar fi întors în apartament la scurt timp după miezul nopţii, iar suspectul, Junior Lee, în vârstă de 24 de ani, ar fi fost ascuns în baie.

Bărbatul a fost acuzat de agresiune sexuală şi, deşi a pledat nevinovat, acesta se află în arest.

După presupusul atac, reprezentanţi Airbnb au contactat departamentul de poliţie local pentru a-i oferi asistenţă victimei, care a fost mutată la un hotel. Airbnb a suportat costurile de consiliere şi drumul până în Australia.
 
Potrivit raportului întocmit, ca parte a soluţionării de 7 milioane de dolari, victima nu poate da vina sau da în judecată Airbnb sau pe proprietarii apartamentului unde a avut loc incidentul. 
 
„În cazurile de agresiune sexuală, în locaţiile noastre, victimele pot vorbi liber despre experienţele lor. Astfel s-a întâmplat şi în cazul din NYC”, a declarat purtătorul de cuvânt al Airbnb, Ben Breit.
 
De la atac, compania nu şi-a revizuit regulile privind locul unde sunt lăsate cheile de către proprietari. Cu toate acestea, a introdus o serie de reduceri pentru gazdele care doresc să cumpere articole precum încuietori inteligente şi detectoare de zgomot.