Prima pagină » Social » Ajutor: Canada va trimite puşti, muniţie şi aparate de radio în Ucraina

Ajutor: Canada va trimite puşti, muniţie şi aparate de radio în Ucraina

Canada va trimite puşti, muniţie şi aparate de radio în Ucraina în cadrul unui nou pachet de ajutor, potrivit Sky News.
Ajutor: Canada va trimite puşti, muniţie şi aparate de radio în Ucraina
Petru Mazilu
21 apr. 2023, 16:19, Social

Canada a anunţat un nou ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv 40 de puşti cu lunetă, 16 aparate de radio şi o donaţie la un fond NATO.

Ultima rundă de ajutor canadian, care include şi muniţie, a fost anunţată de ministrul apărării, Anita Anand, la baza aeriană Ramstein din Germania.

Puştile şi muniţia vor fi achiziţionate de la Prairie Gun Works, cu sediul în Canada, în timp ce aparatele de radio vor fi de la L3Harris Technologies, potrivit unei declaraţii a Ministerului canadian al Apărării.

Contribuţia la fondul NATO, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lire sterline, va ajuta la aprovizionarea Ucrainei cu combustibil şi alte bunuri.

„Donaţiile şi sprijinul anunţate astăzi de Canada vor contribui la asigurarea faptului că Ucraina are ceea ce are nevoie pentru a-şi apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială”, a precizat Anand.