Alarmă falsă cu bombă într-un tren în care se afla şi Ludovic Orban

Publicat: 14 11. 2009, 20:47
Actualizat: 06 11. 2012, 21:04

Orban a precizat, pentru MEDIAFAX, că trenul trebuia să plece din gară la ora 19.50.

„Stăteam liniştit în compartiment, aşteptând să pornesc către Satu-Mare. La un moment dat, ne-am trezit cu pirotehniştii în compartiment, care ne-au anunţat că e o aminţare cu bombă şi trebuie cercetat trenul”, a relatat Orban.

Călătorii au fost rugaţi să coboare din tren, pentru a se putea face verificări.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Oana Brânzan, a confirmat incidentul, precizând, pentru MEDIAFAX, că alarma cu bombă a vizat trenul internaţional 370-1, cu destinaţia Budapesta.

Brânzan a precizat că trenul a plecat din Gara de Nord Bucureşti la ora 20.27, cu 37 de minute întârziere.

Ea a precizat că anunţul privind amplasarea unei bombe în trenul respectiv a fost primit la 112, iar la scurt timp călătorii au fost evacuaţi din garnitură.

Potrivit Oanei Brânzan, Poliţia TF a verificat garnitura şi a constatat că în aceasta nu se afla niciun obiect exploziv, astfel că pasagerii au urcat în voagoane, iar trenul a plecat spre destinaţie.

Trenul internaţional ar fi trebuit să plece din Gara de Nord la ora 19.50.