Alba: Anchetă a Poliţiei după ce o bătrână de la un cămin a murit împinsă pe scări de altă femeie

Publicat: 12 11. 2014, 12:12
Actualizat: 28 08. 2021, 23:30

Potrivit unui comunicat de miercuri al IPJ Alba, poliţiştii din Alba Iulia au deschis o anchetă şi cercetează împrejurările în care a murit o femeie în vârstă de 85 de ani, imobilizată în scaun cu rotile şi care era îngrijită într-un cămin pentru persoane vârstnice din municipiu.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că femeia în vârstă de 85 de ani a fost împinsă pe scări de o altă femeie în vârstă de 70 de ani, aflată şi ea în căminul respectiv.

Victima a suferit leziuni la cap şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde a primit îngrijiri medicale, însă a murit.

Căminul de bătrâni în care s-a produs incidentul este patronat de o congregaţie religioasă, iar în acest an s-a mai aflat în centrul atenţiei după ce un control al autorităţilor sanitare a scos la iveală condiţiile mizere în care erau ţinuţi beneficiarii centrului.