Alba: Circulaţia pe DN 7, blocată pe un sens pentru ridicarea unui TIR răsturnat

Circulaţia pe Drumul Naţional 7 este blocată pe un sens, luni dimineaţă, în apropierea municipiului Sebeş din judeţul Alba, din cauza unei intervenţii pentru ridicarea unui TIR care a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un TIR a derapat, duminică, în apropierea municipiului Sebeş, şi a ajuns în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat, însă nu au fost înregistrate victime.

Prodan a spus că pentru ridicarea TIR-ului a fost adusă, luni, o macara de mare tonaj, iar pentru această intervenţie a fost necesară întreruperea circulaţiei pe un sens al DN 7.

"Noi încercăm să păstrăm circulaţia deschisă pe un singur sens. Colegii noştri urmează să decidă dacă circulaţia va fi închisă în întregime", a spus Prodan.

Potrivit sursei citate, TIR-ul este încărcat cu PAL, iar intervenţia este dificilă.

Poliţiştii estimează că traficul ar urma să revină la normal în jurul orei 11.30.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici