Alba: Copil de nouă ani dispărut în timp ce era la scăldat în râul Târnava, găsit mort

Un copil în vârstă de nouă ani din judeţul Alba, care a dispărut, joi după-amiază, în timp ce se afla la scăldat în râul Târnava, a fost găsit mort, vineri, de către echipele de pompieri mobilizate pentru căutarea acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
10 afișări

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un copil în vârstă de nouă ani şi sora acestuia, în vârstă de 12 ani, s-au dus, joi, la scăldat pe malul râului Târnava, în zona localităţii Mihalţ.

Prodan a spus că băiatul a dispărut în apele râului, iar reprezentanţii familiei au cerut ajutorul poliţiştilor şi al pompierilor militari pentru găsirea acestuia.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost mobilizate echipe de intervenţie cu o barcă, însă acestea au reuşit să găsească corpul băiatului abia vineri dimineaţă.

Luminiţa Prodan a spus că minorul s-a înecat, cel mai probabil, însă cauza morţii va fi stabilită de medicii legişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici