Biroul de Presă al Poliţiei Judeţene Alba a informat, sâmbătă, că trei tineri au fost prinşi de o patrulă de poliţişti şi jandarmi în timp ce încercau să pătrundă prin efracţie într-un magazin din Sebeş.
Cei trei tineri au încercat să scape fugind printre blocurile din apropiere, dar au fost prinşi de poliţişti şi jandarmi.
Cei trei tineri, cu vârste între 20 şi 26 de ani, toţi din judeţul Braşov, au fost percheziţionaţi şi asupra lor au fost găsite mănuşi, un levier şi o şurubelniţă.
În zonă, poliţiştii au identificat un al patrulea tânăr, în vârstă de 19 ani, complice al acestora, care îi aştepta pe cei trei la volanul unui autoturism.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că unul dintre tineri era urmărit de Poliţia Judeţeană Braşov, în baza unui mandat de arestare preventivă pentru comiterea unui furt calificat, iar altul avea interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru comiterea unor infracţiuni.
Tânărul pe numele căruia era eliberat un mandat de arestare preventivă a fost reţinut şi predat unei escorte din cadrul Poliţiei Braşov.
Toţi cei patru tineri sunt cercetaţi pentru tentativă de furt calificat.