Alba: Supraveghetori prinşi şoptind unui elev, la bacalaureat
Trei profesori supraveghetori din judeţul Alba au fost înlocuiţi şi riscă sancţiuni drastice, după ce au fost prinşi în timp ce şopteau unui elev la proba de miercuri a examenului de bacalaureat, în condiţiile în care acesta susţinea examenul în condiţii speciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele comisiei de organizare a examenului de bacalaureat în judeţul Alba, Elena Ignat, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că acest caz de fraudare a examenului a fost descoperit de unul dintre inspectorii şcolari la centrul de examinare din Baia de Arieş. Ignat a spus că inspectorul a făcut un control inopinat şi într-o sală de examen unde un elev care avea mâna ruptă susţinea proba în condiţii speciale, a descoperit că unul dintre supraveghetori scria lucrarea, iar un altul îi dicta rezolvarea variantei.
"E o fraudă gravă care incriminează cadrele didactice respective. Elevul a fost eliminat din examen, cadrele didactice au fost înlocuite, iar sancţiunea în acest caz poate merge până la desfacerea contractului de muncă", a spus Ignat.
Potrivit sursei citate, în sala respectivă de examen se aflau trei dascăli supraveghetori, aceştia fiind înlocuiţi. Ei urmează să fie cercetaţi de o comisie specială a Inspectoratului Şcolar Alba şi vor fi sancţionaţi conform regulamentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
-
Donald Trump şi-a aflat sentinţa în dosarul Stormy Daniels: Va fi achitat necondiţionat
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
În judeţul Alba, susţin examenul de bacalaureat 3522 de elevi, aceştia fiind repartizaţi în zece centre de examinare.
(Serviciul AUDIO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie înregistrarea declaraţiilor şefului adjunct al ISJ Alba, Elena Ignat. Pentru a beneficia de acest serviciu puteţi accesa link-ul Mediafax audio de pe pagina de internet a agenţiei sau direct adresa de internet http://audio.mediafax.ro.)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO