- Home
- Social
- ALBA IULIA, (07.05.2016, 12:05)
- Firuta Flutur , Dragos Suciu
Alba: Un bărbat din Abrud a murit după ce a căzut cu maşina în râul Arieş
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit, vineri seara, după ce a căzut cu maşina în râul Arieş, accidentul producându-se în apropierea localităţii Lupşa din judeţul Alba, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alba: Un bărbat din Abrud a murit după ce a căzut cu maşina în râul Arieş (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, "un bărbat care se deplasa pe Drumul Naţional 75, în apropierea localităţii Lupşa, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a rupt un parapet şi s-a răsturnat cu autoturismul, înmatriculat în Alba, în albia râului Arieş".
Echipajul de pe ambulanţa sosită la locul accidentului a efectuat manevre de resuscitare o oră şi 40 de minute, timp în care bărbatul s-a aflat în stare inconştientă, iar ulterior a fost declarat decesul.
Bărbatul era singur în maşină la momentul producerii accidentului.
La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj de pompieri din Câmpeni.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe