Alba: Zeci de familii, nevoite să restituie subvenţiile de încălzire după ce au dat declaraţii false

Zeci de familii din Alba Iulia vor fi nevoite să restituie subvenţiile pentru încălzirea locuinţei primite în această iarnă, după ce au dat declaraţii false în dosarele pe baza cărora au primit aceşti bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
11 afișări

Directorul Serviciului Social din cadrul Primăriei Alba Iulia, Delia Cristescu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că inspectorii sociali au verificat prin sondaj peste 200 de dosare privind acordarea ajutorului de încălzire, iar în 40 de cazuri au fost descoperite nereguli.

Cristescu a spus că în majoritatea cazurilor cu nereguli beneficiarii au declarat date care nu corespund cu situaţia reală, declarând mai mulţi membri ai familiei sau un venit mai mic.

Potrivit sursei citate, în toate cele 40 de cazuri Serviciul Social a dispus sistarea plăţii subvenţiilor pentru încălzirea locuinţei şi va obliga beneficiarii să restituie banii primiţi, aceştia fiind pasibili şi de pedepse penale pentru fals în declaraţii.

În această iarnă, Serviciul Social al Primăriei Alba Iulia a aprobat aproximativ 2.800 de cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Numărul cererilor pentru ajutorul de încălzire primite este mai mic comparativ cu iarna anului 2009, când în Alba Iulia au fost aprobate 5.668 de cereri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici