- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.05.2012, 12:58)
- Eliana Radulescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ALEGERI LOCALE 2012: Cât de bogaţi sunt candidaţii la Primăria Capitalei. Care sunt averile lor
Principalii candidaţi la Primăria Generală declară averi considerabile, vile şi apartamente, case de vacanţă, terenuri, maşini scumpe, colecţii de zeci de mii de euro şi conturi substanţiale, potrivit declaraţiilor de avere ale acestora, publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Urmărește
3205 afișări
Cât de bogaţi sunt candidaţii la Primăria Capitalei. Care sunt averile lor (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, candidat independent susţinut de USL, declară că deţine un teren intravilan de 1.000 mp, cumpărat în 1995, şi unul de 500 mp în Predeal, cumpărat în 1997, un apartament în Bucureşti, de 42 mp, dobândit în anul 2001, prin schimb de proprietăţi, şi o casă de locuit de 480 mp, constuită în anul 1995, menţionând că nu este proprietarul niciunui autoturism.
Actualul primar al Capitalei este proprietarul unor colecţii de aproape 80.000 de euro: obiecte de artă, achiziţionate în perioada 1995-2011, în valoare de 47.000 euro, obiecte de cult, dobândite în perioada 1976-2011, în valoare de 15.000 de lei, la acesta adăugându-se bijuterii şi ceasuri cumpărate în perioada 1976-2011, având o valoare declarată de 17.000 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
El are, potrivit declaraţiei, două conturi curente de doar 1.600 de lei, în schimb are datorii de 100.000 de euro la Pârjol Toader, împrumut contractat în 2007 şi scadent în 2012.
Edilul declară că deţine 800 de părţi sociale (25 la sută) la Medical Prestige, în valoare de 8.000 de lei, societate pe care a şi împrumutat-o cu 18.000 de euro.
La rubrica "Venituri", sunt menţionate indemnizaţia anuală de primar al Capitalei, de 66.060 lei, şi salariul de profesor universitar primit de la UMF Carol Davila, de 62.747 lei.
Contracandidatul său Silviu Prigoană (PDL) declară venituri anuale de câteva milioane de lei, reprezentând dividende şi drepturi de autor, colecţii în valoare de aprovimativ 350.000 de euro, precizând că are şi datorii de mai multe milioane de euro.
Prigoană are în proprietate mai multe terenuri: un teren intravilan de circa 1.000 mp, cumpărat în judeţul Braşov în anul 2005, mai multe terenuri agricole în judeţele Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi, cumpărate începând cu anul 2002, cu o suprafaţă totală de aproximativ 59.000 mp, terenul cu cea mai mare suprafaţă - 46.800 mp - fiind în comuna Ogrezeni (Giurgiu).
El mai menţionează că a cumpărat în 2005 un teren intravilan în Bucureşti, cu o suprafaţă de 2.000 mp şi alt teren intravilan, de aproape 13.000 mp, în comuna Cernica.
Silviu Prigoană a cumpărat cote părţi, alături de alte persoane, din terenuri intravilane în comuna Cernica (3.500 mp) şi două terenuri în Poiana Braşov, cu o suprafaţă totală de aproape 12.000 mp.
Acesta mai declară că are în proprietate mai multe terenuri aferente construţiilor pe care le deţine în Bucureşti, în judeţul Cluj şi în comuna Voluntari.
În declaraţia sa de avere sunt incluse două apartamente în Bucureşti, unul de 29,74 mp şi unul de 112 mp, cumpărat în 2004, respectiv în anul 2007, unde este coproprietar alături de soţia sa, şi un alt apartament din Cluj, de 54 mp, primit donaţie în anul 1996.
Prigoană mai are în proprietate două case de 244 mp şi respectiv 168 mp în Bucureşti, cumpărată în 2007, trei case cumpărate în Cluj, cu o suprafaţă totală de aproximativ 870 mp, o casă de circa 300 mp în Voluntari, cumpărată în 2002, soţia sa deţinând o casă de locuit de 264 mp în Bucureşti, cumpărată în 2007.
El nu are maşini, ci doar o motocicletă Suzuky, fabricată în anul 2008.
Acesta este posesorul unor colecţii valoroase: o colecţie de timbre cu o valoare de 10.000 de euro, o colecţie de cutii muzicale, de 100.000 de euro, o colecţie de aparate fotografice şi de filmat, de 100.000 de euro, o colecţie de ceasuri, de 50.000 de euro, o colecţie de tablouri, de 50.000 de euro şi o colecţie numismatică, de 100.000 de euro.
Silviu Prigoană a înstrăinat, în ultimele 12 luni, un imobil în valoare de 55.000 de euro.
Candidatul declară 12 conturi curente, de aproximativ 167.000 de lei şi 1.700 USD, precum şi circa 58.000 de lei depuşi la ING Asigurări.
El deţine părţi sociale la 12 societăţi, în valoare totală de aproximativ 46.000 de lei, cea mai mare sumă investită fiind de 40.500 de lei la firma Ecotrading Noxe SA.
Prigoană a acordat împrumuturi în nume personal mai multor societăţi, în valoare totală de aproximativ 6.300.000 de lei, cel mai mare împrumut fiind acordat firmei Ecotrading Noxe SA (797.472 de lei).
Potrivit declaraţiei de avere, acesta are mai multe datorii la bănci, de circa 1.800.000 de lei, 2.260.000 de euro şi 390.000 CHF.
Candidatul arată că a contractat garanţii la Raiffeisen Leasing şi Banca Transilvania, ING Bank şi Exim Bank pentru diverse societăţi, de aproximativ 2.300.000 de euro şi 77.400.000 de lei şi declară mai multe ipoteci, în valoare de 1.700.000 de lei şi circa 2.800.000 de euro.
În ceea ce priveşte veniturile realizate în anul fiscal precedent, sunt menţionate indemnizaţia anuală de deputat, de 50.784 de lei şi drepturile de proprietate intelectuală - drepturi de proprietate intelectuală de 251.060 de lei de la Etno Folclor Media, de 3.094.497 de lei de la Rosal Grup SRL, de 54.000 de lei de la Rosal Eclogic&Recicling, de 52.676 de lei de la Real Top Media SRL, de 38.394 de lei de la Rosal Ortopedic SRL.
La acestea se adaugă dividende de 1.484.394 de lei primite de Silviu Prigoană de la Rosal Grup şi venituri din chirii de aproximativ 145.000 de lei.
În declaraţia de avere a acestuia sunt trecute şi veniturile soţiei sale: salariul anual de director media al soţiei, de 25.276 de lei, drepturile de autor de la Antena TV Grup, Ringier România, contractele de management la Etno Folclor Media şi Real Top Media, însumând aproximativ 160.000 de lei anual.
Un alt candidat pentru fotoliul de Primar General, George Becali (PNGCD), declară că are în proprietate terenuri intravilane de câteva zeci de hectare, terenuri agricole de sute de hectare, însă nicio casă în proprietate şi niciun cont în bancă şi niciun venit realizat în anul fiscal precedent.
Becali are terenuri agricole de circa 330 de hectare în mai multe judeţe, printre care Brăila şi Piteşti, 22 ha de pădure, aproximativ 40 ha de teren intravilan în Bucureşti, unele dintre acestea dobândite prin cumpărare, altele prin cesiune de drepturi.
El nu are nicio clădire în proprietate, dar este posesorul a patru maşini: un autoturism Mecedes, un Maybach, un Audi, fabricate în anul 2005, şi un autoturism BMW fabricat în 2008.
Candidatul declară bijuterii diverse în valoare de 50.000 de euro şi ceasuri în valoare de 250.000 de euro, însă din declaraţia sa de avere rezultă că nu deţine conturi curente, nu are depozite bancare, nu are plasamente la fonduri de investiţii sau la fonduri private de pensii.
George Becali deţine părţi sociale la SC Avicola Iaşi SA, de aproximativ 25.000.000 de lei, la SC Arcom SA, de aproximativ 1.800.000 de lei, la SC UM Drăgăşani, de aproximativ 8.000.000 de lei, şi la European Imob. Develop, de aproximativ 128.000 de lei.
Acesta a acordat împrumuturi în nume persoanal către FC Steaua, de aproximativ 62.000.000 de lei, către SC UM Drăgăşani SA, de 46.000.000.000 de lei, către SC Avicola Iaşi, de aproximativ 26.300.000 de lei, dar şi către mai multe persoane: Viorel Tudorache (2.600.000 de euro), Horia Culcescu (18.000.000 de euro), Costel Bucur (5.300.000 euro), Teia Sponte (3.000.000 euro), Gheorghe Goga (800.000 euro), Vasile Geambali (18.000.000 euro), Aurelian Constantin (1.000.000 euro) şi către rude de gradul II (40.000 de lei).
La rubrica "Alte active", el menţionează un bloc de locuinţe sociale de aproximativ 100 apartamente, aflat în construcţie (1.000.000 de euro) şi şase blocuri de locuinţe a câte cinci etaje, cu o suprafaţă de aproximativ 84.000 mp.
George Becali nu declară niciun fel de venituri ale sale sau ale membrilor săi de familie.
Candidatul UNPR la Primăria Municipiului Bucureşti, Anghel Iordănescu, este proprietarul a opt terenuri intravilane în Ilfov şi unul în Prahova, cu o suprafaţă totală de 97.000 mp, a trei case de locuit în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 1.150 MP, al unei case de 1.700 mp construită în regie proprie în judeţul Ilfov. El mai are în proprietate o casă de vacanţă în judeţul Ilfov, de 120 mp, şi una de 200 mp în judeţul Prahova.
Anghel Iordănescu are şi trei maşini: Audi Q7, un BMW X5 şi un autoturism KIA Sorento, precum şi bijuterii din aur, fără să menţioneze care este valoarea acestora.
Iordănescu a încheiat în ultimul an un contract de schimb imobiliar, pentru un apartament de patru camere din Bucureşti, în valoare de 150.000 de euro.
El are în conturi, împreună cu soţia, aproximativ 500.000 de lei şi 117.000 euro.
Potrivit declaraţiei, Anghel Iordănescu este acţionar "fără venit" la Hotel Belvedere.
La capitolul "Venituri", acesta menţionează indemnizaţia sa de senator, de 51.551 de lei, pensia militară anuală de 40.800 de lei şi salariul anual de 24.000 de lei primit de la societatea Valed 2000, unde Iordănescu este acţionar, de către soţia sa.
El a mai realizat în anul precedent venituri din chirii în valoare de 238.000 de euro.
Candidatul Partidului Poporului - Dan Diaconescu la Primăria Generală, Vasile Horia Mocanu, declară că nu deţine terenuri sau case, ci doar o maşină BMW 750LI, fabricată în 2006.
În schimb, acesta precizează în declaraţia de avere că a vândut, în data de 19 martie 2012, către Cambridge International LLC, un apartament (256.000 de dolari), un teren (10.000 de dolari) şi drepturi de autor (3.700.000 de dolari).
La capitolul "Active financiare" sunt enumerate un cont bancar deschis, în 2006, la JP Morgan Chase Bank, de circa 89.000 de dolari, un card de credit la aceeaşi instituţie bancară, de aproximativ 17.000 de dolari, un cont bancar de circa 78.000 de dolari şi un card de credit de 30.000 de dolari, deschise la Bank of America, şi alte trei carduri de credit deschise la trei instituţii bancare, în valoare totală de aproximativ 21.000 de euro.
Candidatul declară plasamente de 6.700.000 de euro la Cambridge International LLC şi datorii totale de aproximativ 37.000 de euro, la BMW Bank of North America şi US Department of Education.
Acesta menţionează că în anul precedent a realizat venituri de 360.000 de euro, primiţi pentru consultanţă de la Cambridge International LLC.
Candidatul independent Daniel Nicuşor Dan declară o avere relativ modestă, el având un teren intravilan de circa 7.460 mp în Predeal, achitat parţial prin credit ipotecar, nu deţine în proprietate nicio locuinţă şi are un autoturism Citroen BX, fabricat în 1986.
În declaraţia sa de avere este menţionat un cont curent de aproximativ 21.000 de lei la BCR.
Candidatul a acordat două împrumuturi în nume persoanal către Sorin Ioan Moldovan (21.000 de euro) şi Simona Niculescu (1.000 de euro şi 30.000 de lei).
El declară mai multe contribuţii pentru campania de strângere de semnături, făcute de Marius Mureşan (500 de euro), Genţiana Dănilă şi Matei Păun (1.000 de euro), Grigore Dragoş Mitrea (6.000 de lei) şi Florin Talpeş (21.900 de lei).
Nicuşor Dan declară venituri anuale de 22.000 de lei, pentru activitatea de cercetare desfăşurată la Institutul de Matematică al Academiei Române, şi de 2.680 de lei, primiţi, în baza unui contract de drepturi de autor, de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.
(Material realizat de Eliana Rădulescu, eliana@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Sonda Parker Solar Probe a ajuns la 6,1 milioane kilometri față de Soare. Cristian Român: „A zburat cu cea mai mare viteză atinsă vreodată de un obiect creat de mâna omului”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe