„Este cel mai bun scor politic, scorul care legitimează primarul şi Consiliul Local. Ne aşteaptă o perioadă dificilă, dar e prima dată când la Iaşi avem un consiliu majoritar, cel al USL, şi un primar cu încredere foarte mare, a afirmat Gheorghe Nichita imediat după închiderea secţiilor de votare.
Nichita a mai spus că este bucuros de victoria USL, mai ales că proiectul acestei alianţe a fost anunţat la Iaşi, în 2011, de Ziua Unirii.
„Le mulţumesc ieşenilor care au avut încredere în mine şi le promit că acest scor nu mă va schimba deloc”, a afirmat Gheorghe Nichita.
Potrivit rezultatelor a două exit-poll-uri realizate la ieşirea de la urne, candidatul USL la Primăria Iaşi, Gheorghe Nichita, a obţinut 63 la sută, respectiv 65,8 la sută din voturi. Exit-poll-urile au fost realizate de IRES, respectiv CCSB.