Trei maşini s-au ciocnit, luni seară, pe un drum între localităţile Roşieşti şi Costeşti, judeţul Vaslui.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN24 (E581) Bârlad-Vaslui, între localităţile Roşieşti şi Costeşti, judeţul Vaslui.
Trei autoturisme s-au ciocnit, iar primele informaţii arătau mai multe victime, dintre care două rănite grav, fiind încarcerate.
Traficul rutier este întrerupt în ambele sensuri.
ISU Vaslui a anunţat că sunt şase victime, dintre care una decedată.
„Începând cu ora 19:50 a fost pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie. Se intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM)”, au arătat reprezentanţii ISU Vaslui.
Ulterior, conform IGSU, numărul victimelor decedate a ajuns la două: „În urma accidentului au rezultat 6 victime (4 adulţi, 2 minori), din care 2 decedate (1 adult, 1 minor) şi 4 rănite transportate la spital”.