Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, procurorii au vizionat înregistrările camerelor de supraveghere şi au coroborat informaţii obţinute cu declaraţiile martorilor audiaţi. În acest fel au fost identificat maşina cu care ar fi fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei.
Poliţiştii şi procurorii au făcut marţi mai multe percheziţii domiciliare în vederea identificării locului în care a decedat victima şi completării probatoriului. Cu această ocazie a fost ridicată şi maşina.
„S-a stabilit că victima practica prostituţia, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri intervenite între aceştia în interiorul locuinţei”, au transmis procurorii.
Conform acestora, mai multe persoane au fost audiate, iar faţă de trei dintre acestea s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Cele trei persoane au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă.
Cadavrul carbonizat al unei femei, pe fragmentele unei valize, a fost găsit pe un câmp din judeţul Giurgiu, la sfârşitul lunii octombrie.