Grefierii protestează joi în faţa prefecturilor din ţară şi a sediului MAI
„Nu a trecut nici o săptămână de la învestirea guvernului, iar PNL îşi arată adevărata faţă. Dacă în timpul campaniei electorale aceştia promiteau numai lapte şi miere, chiar fostul ministru al economiei, Virgil Popescu, susţinea public că PNL nu va îngheţa veniturile după alegerile parlamentare, acum rămânem surprinşi să vedem că reducerea cheltuielilor salariale este una dintre primele măsuri ce urmează a fi adoptate. Discuţiile despre adoptarea ordonanţei de urgenţă privind măsuri fiscal-bugetare, propusă spre aprobare, s-au purtat cu uşile închise, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu organizaţiile sindicale şi profesionale din sectorul bugetar”, se arată într-un comunicat al Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.
Astfel, aceştia vor participa joi, între orele 10.00 şi 12.00, la proteste în faţa sediul MAI şi a prefecturilor din Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman şi Vâlcea.
„Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sinidicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiţie