ALERTĂ ANM | Ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, prezente luni şi marţi, în zonele montane şi submontane

ANM a emis, luni dimineaţa, o informare meterologică de instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi, pe arii restrânse, grindină, aceasta fiind valabilă în zonele montane şi submontane,apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice.

Urmărește
3390 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ ANM | Ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, prezente luni şi marţi, în zonele montane şi submontane

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că, începând de luni, de la ora 13.00, până marţi, la 3.00, va apărea instabilitatea atmosferică, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice.

„Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp”, precizează sursa citată.

În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35...36 de grade.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici