Alertă FALSĂ cu bombă la metrou. Metrorex anunţă că a redeschis staţia de metrou Eroilor după alarma cu bombă
ACTUALIZARE 10:10. Metrorex anunţă că a redeschis staţia de metrou Eroilor după alarma cu bombă
La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 17 şi Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public – Serviciul Metrou, care au evacuat staţia de metrou.
În urma verificărilor, s-a stabilit că apelul este fals, iar bărbatul care a iniţiat a fost identificat, ca o persoană de 55 de ani din judeţul Olt.
Conform procedurilor, staţia de metrou Eroilor a fost închisă iar trenurile de metrou au circulat fără oprire prin staţie.
La ora 8.35, în urma apelului la 112, călătorii au fost evacuaţi din staţie, iar aceasta a fost redeschisă după o oră, la 9.22, după ce apelul s-a dovedit a fi fals.