Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au declarat, vineri seară, că un bărbat de 63 de ani a fost dus la audieri, după ce şi-ar fi atacat fosta concubină, ma tânără cu 16 ani decât el, cu un cuţit, în faţa unui restaurant din centrul oraşului.
„Am fost anunţaţi că o femeie a fost înjunghiată de către fostul concubin cu trei lovituri de cuţit în zona toracică şi a braţelor. Suspectul a fost luat de către poliţişti şi dus la Secţia III de Poliţie, pentru audieri. În urma incidentului, victima a fost transportată la spital”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Potrivit medicilor ieşeni, femeia rănită este conştientă.
„Pacienta a ajuns în UPU Spitalului Sfântul Spiridon, din Iaşi, adusă de o ambulanţă. Ea este conştientă şi stabilă din punct de vedere hemodinamic. Are plăgi tăiate la nivelul toracelui şi al antebraţelor”, a spus prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentative de omor şi urmează să stabilească cum s-a întâmplat incidentul şi cauzele producerii lui, după care vor fi luate măsurile care se impun.