ALERTĂ METEO: Cod galben de vânt puternic în opt judeţe, valabil pentru următoarele ore

Publicat: 26 12. 2018, 07:12
Actualizat: 19 01. 2021, 00:42

Astfel, în zona de munte a judeţelor Vâlcea şi Gorj, se vor semnala vânt cu viteze de 90…100 km/h ce spulberă zăpada, reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin, vântul va atinge 80-90 km/h şi izolat peste 100 km/h şi, în plus, se va înregistra şi ninsoare viscolită si zăpadă spulberată ce determină scăderea vizibilităţii sub 50 metri.

Şi zona de munte a judeţelor Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Buzău, rafalele de vânt vor atinge viteze de 90…120 km/h ce spulberă puternic zăpada, reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Atenţionările cod galben de vânt puternic expiră la ora 10.00.