Prima pagină » Social » ALERTĂ meteo: Ploi, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, până marţi dimineaţă

ALERTĂ meteo: Ploi, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, până marţi dimineaţă

Meteorologii au emis, duminică, o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, valabilă de duminică ora 13.00 până marţi dimineaţă.
ALERTĂ meteo: Ploi, ninsori la munte şi intensificări ale vântului, până marţi dimineaţă

Potrivit ANM, precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, la munte va ninge, iar vântul se va intensifica.

Începând de duminică ora 13.00 până marţi la ora 9.00 va ploua temporar, îndeosebi în sudul şi estul ţării.

Duminică după-amiază şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni, ploile se vor semnala pe arii mai extinse în sud-vest şi nord-est, apoi îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 10 – 15 l/mp şi izolat 20 – 25 l/mp.

La munte vor predomina ninsorile, iar vântul va avea unele intensificări pe creste, spulberând zăpada, în timp ce în nordul Moldovei vor mai fi precipitaţii mixte.

Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, cu rafale de 50 – 65 kilometri pe oră.