Alex nu a avut acces la tabletă pentru a intra la orele online şi şi-a petrecut perioada de izolare ajutându-şi părinţii la treburile gospodăreşti. Acum îşi doreşte să se întoarcă, din septembrie, în bancă, alături de colegii lui. Speră să găsească băi curate şi dezinfectant în şcoală.
„Mi-a fost foarte greu să stau singur în casă fără să fac nimic. Mă simţeam cam prost că nu puteam să intru la ore”, spune acesta.
Cum a decurs până acum şcoala online? Sorin Ion, inspectorul şcolar general din Dâmboviţa, spune că profesorii nu s-au putut sincroniza cu elevii care fac parte din aceeaşi familie şi nici orarul nu a fost respectat. În opinia sa, orele de curs nu se vor putea desfăşura doar la distanţă.
Întoarcerea elevilor la şcoală, cel puţin a celor din ciclul primar, este obligatorie pentru că cei mici nu pot invăţa să scrie sau să citească de la distanţă, este de părere acesta.
„Nu o să fiu de acord nici cu un ordin de la minister ca din septembrie începem exclusiv online sau exclusiv face to face. Nu o să se poată face lucrul ăsta. Este aproape logic şi pentru noi specialiştii”, a spus el.
Pentru a se întoarce însă la şcoală, elevii au nevoie de toate dotările necesare. George Roman, director programe Salvaţi Copiii, este de părere că „Modul în care arată şcoala constituie şi doza de respect pe care noi o arătăm lor atunci când îi chemăm să înveţe”.
La nivel mondial, 91% dintre elevi, adică aproximativ 1,6 miliarde, nu s-au mai dus la şcoală începând din aprilie 2020, pentru a preveni răspândirea virusului.
Date statistice
40,5% dintre elevi spun că vor avea nevoie de ajutor din toamnă
51% dintre elevi nu au acces la tabletă sau computer