Prima pagină » Social » Suspecţii în cazul dublului asasinat de la Siret, doi ucraineni, au fost identificaţi

Suspecţii în cazul dublului asasinat de la Siret, doi ucraineni, au fost identificaţi

Autorul dublului asasinat comis în 14 februarie la Siret, unde o femeie şi fetiţa sa au fost găsite împuşcate în locuinţa lor, precum şi complicele acestuia au fost identificaţi, fiind vorba despre doi cetăţeni ucraineni, iar autorităţile române ar urma să meargă în Ucraina pentru audierea acestora.
Suspecţii în cazul dublului asasinat de la Siret, doi ucraineni, au fost identificaţi
19 mart. 2010, 10:33, Social

Conform unor surse judiciare, presupusul autor al dublului asasinat comis la Siret ar fi cetăţeanul ucrainean Leonid Zaporojneţ, acesta fiind identificat în baza probelor ADN luate din locuinţa unde au fost comise crimele.

După identificarea acestuia, autorităţile judiciare române l-au dat în monitorizare în Ucraina, iar ulterior Zaporojneţ a fost arestat de către autorităţile ucrainene, într-un dosar de trafic de droguri, au mai spus sursele citate.

Între timp a fost identificat şi complicele acestuia, tot un cetăţean ucrainean, care a fost audiat în Ucraina, spunându-le anchetatorilor că el a stat la scara blocului, iar în apartamentul unde au avut loc crimele ar fi intrat doar Leonid Zaporojneţ.

În prezent, autorităţile judiciare române fac demersuri pentru transferul de proceduri judiciare în Ucraina, pentru ca urmărirea penală să fie făcută în această ţară, în condiţiile în care Constituţia ucraineană interzice extrădarea propriilor cetăţeni.

Astfel, autorităţi judiciare române ar urma să meargă săptămâna viitoare la Cernăuţi, pentru a-l audia pe Leonid Zaporojneţ. Săptămâna trecută, Leonid Zaporojneţ a fost audiat în Ucraina, prin comisie rogatorie, au mai spus sursele citate.

O femeie în vârstă de 39 de ani şi fetiţa acesteia, de şase ani, au fost găsite împuşcate, în 14 februarie, în locuinţa lor din oraşul sucevean Siret, cele două fiind împuşcate în cap cu o armă cu calibrul de nouă milimetri.

În acest caz a fost făcută necropsia celor două cadavre, iar potrivit raportului preliminar moartea femeii şi a fiicei acesteia a fost violentă ca urmare a unor plăgi împuşcate în zona frontală.

Anchetatorii care au mers la respectiva locuinţă au constatat că uşa de la intrare era întredeschisă, iar pe holul interior al apartamentului se afla cadavrul femeii, cu o plagă împuşcată în cap, lângă cadavru fiind descoperit un tub de cartuş gol. Totodată, cadavrul copilului se afla în sufragerie, având o plagă împuşcată în zona tâmplei. Echipa de cercetare a mai constatat că locuinţa era răvăşită.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că soţul femeii, Vasile Hriţcu, care se ocupă cu schimbul valutar, datora câteva mii de euro unor persoane, sursele citate neputând preciza cine îi împrumutase bărbatului banii.

Vasile Hriţcu spunea că crede că mobilul crimei a fost jaful, în condiţiile în care i-au dispărut din casă 12.000-13.000 de euro, el menţionând că nu are duşmani şi negând că ar fi implicat în contrabanda cu ţigări.

El declara presei că la momentul la care au avut loc crimele se afla la Suceava la un control medical împreună cu băiatul său şi că a vorbit la telefon cu soţia sa, care i-a spus că la uşa apartamentului lor au venit două persoane cu care nu se poate înţelege, acestea vorbind, cel mai probabil, în limba ucraineană, iar apoi convorbirea s-a întrerupt.