Şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, a declarat pentru MEDIAFAX că femeia care s-a rătăcit, în vârstă de 80 de ani, avea hipertensiune arterială, probleme cardiace şi s-a panicat.
„Deşi erau localnici, au sunat la 112 că se învârt într-o zonă pe care, în mod normal o ştiau, dar nu au mai reuşit să găsească drumul înapoi. Zona era aproape impracticabilă din cauza ploilor. I-am localizat cu ajutorul STS după semnalul telefonului mobil, altfel era mult mai greu să îi găsim în pădure”, a spus Benga.
Cele trei persoane rătăcite au fost coborâte de salvamontişti la drumul de acces unde aveau autoturismul parcat.
Niciuna nu prezenta probleme medicale.