- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alianţa Sed Lex a suspendat greva generală de joi
Alianţa Sed Lex a decis, marţi, în Consiliul Unional, să suspende greva generală anunţată pentru joi, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Vasile Marica.
Vasile Marica, preşedintele Alianţei Sed Lex (Imagine: Mediafax Foto)
Vasile Marica a spus că membrii Sed Lex au luat această decizie pentru că unele partide politice nu şi-au asumat acordul privind legea unică de salarizare şi majorările salariale pentru bugetarii cu venituri mici.
"În acest caz bugetul nu va fi aprobat, el va fi adoptat de nouL Parlament şi de noul Guvern astfel încât nu se ştie dacă creşterea salarială dată de actualul Guvern va fi acceptată de următorul. Am decis să amânăm protestele pentru începutul anului viitor", a declarat Marica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
-
Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului
Liderul sindical a precizat că funcţionarii publici vor reluat protestele în ianuarie, după instalarea noului Guvern, când vor începe şi demersuri clare pentru reforma mişcării sindicale, din punct de vedere al reprezentativităţii fiind mari probleme în acest domeniu.
"Noul Guvern se va confrunta cu noi în ianuarie, acum noi nu ne asumăm responsabilitatea de a amâna alegerile. La ora actuală în România este un joc de politicieni, iar PNL crede că va câştiga puncte din această bătălie. Noi ne retragem din această bătălie, urmând să reluăm lupta cu viitorul Guvern", a afirmat Marica.
El a adăugat că Alianţa Sed Lex va cere viitorului Guvern majorări salariale de 50 la sută, creşterile fiind îndreptate în special spre funcţionarii publici şi personalul contractual cu salarii de maximum 1.000 de lei.
"Ne-am retras din această luptă pentru că, fiind campanie electorală, dezbaterile s-ar fi tatonat numai pe majorările salariilor bugetarilor, iar celelalte probleme ar fi fost date la o parte", a declarat Marica.
Liderul sindical a mai spus că Alianţa Sed Lex este de acord ca bugetarii cu salarii mici să beneficieze de majorări salariale mai mari.
Potrivit lui Marica, peste 55 la sută dintre funcţionarii publici au salarii sub 1.000 de lei brut, apreciind că "în aceste condiţii personalul contractual din administraţie nu îşi mai poate desfăşura activitatea".
CNSLR Frăţia a stabilit în 29 octombrie un program de acţiuni succesive, "pentru presiune graduală pe Guvern". Astfel, Alianţa Sed Lex anunţa că intră în grevă generală pe 13 noiembrie.
Federaţia Sanitas a decis, vineri, suspendarea protestelor, urmând ca în această săptămână să semneze un acord cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Săptămâna trecută, Federaţia Sanitas ameninţa că va organiza un miting în Capitală în 11 noiembrie, va declanşa greva de avertisment în 14 noiembrie şi pe cea generală în 20 noiembrie.
Sindicaliştii din educaţie au organizat, luni, o grevă de avertisment de două ore şi un pichet sediul Parlamentului, cerând aplicarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice. Cele patru federaţii au anunţat că vor intra în grevă generală pe termen nelimitat din 18 noiembrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO