Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a murit la ora 0.40.
„Pacientul diagnosticat cu A/H1N1 a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă. El era în stare critică şi nu a mai putut fi salvat„, a declarat Remeş.
Potrivit sursei citate, bărbatul s-a internat în spital în data de 21 ianuarie, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă, fiind diagnosticat iniţial cu pneumonie acută.
Remeş a spus că el mai suferea de insuficienţă cardiacă şi respiratorie şi era obez. În data de 23 ianuarie i s-au recoltat probe şi s-au trimis la Institutul „Cantacuzino”, iar miercuri a ajuns confirmarea că a contractat virusul A/H1N1. Bărbatul s-a simţit tot mai rău şi a fost transferat la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului, unde i s-au administrat antibiotice.
Potrivit informaţiilor date publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa – Năsăud, în judeţ s-au înregistrat, până în prezent, şase cazuri de gripă. Dintre acestea, două sunt cu gripă sezonieră, iar patru cu A/H1N1.
În afară de bărbatul de 53 de ani din Măgura Ilvei, au mai fost confirmate alte trei cazuri, la un băiat de opt ani, la un bărbat de 36 de ani şi la o femeie de 51 de ani, ultimii doi pacienţi fiind medici. Este vorba de un stomatolog şi un medic specialist angajat al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud. Medicul stomatolog a luat virusul în Austria, unde a fost la ski, el fiind internat în spital, în timp ce medicul specialist, angajat al DSP, este izolat la domiciliu.