Alin Trăşculescu va fi cercetat în libertate, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti. Fostul deputat a ieşit din arest

Alin Trăşculescu va fi cercetat în libertate, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a admis recursul fostului deputat faţă de înlocuirea interdicţiei de a părăsi ţara cu măsura arestării preventive, în dosarul de corupţie al acestuia. Trăşculescu a ieşit, vineri seară, din arestul Poliţiei Capitalei.

Urmărește
516 afișări
Imaginea articolului Alin Trăşculescu va fi cercetat în libertate, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti. Fostul deputat a ieşit din arest

Alin Trăşculescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, vineri, recursul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu împotriva deciziei Tribunalului Capitalei prin care a fost înlocuită măsura interdicţiei cu cea a arestării preventive şi a fost emis un mandat de încarcerare pe numele lui.

Instanţa a admis recursul fostului deputat, astfel că acesta, aflat în arest preventiv din 29 noiembrie, va fi pus în libertate de îndată.

În faţa judecătorilor de la CAB, Trăşculescu a spus că Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) a fost iniţiat de partidul de guvernământ, respectiv PDL, şi că el, în calitatea sa de politican, trebuia să-şi asume acest program.

Trăşculescu a arătat este unul dintre iniţiatorii legii privind sancţiunile pentru violenţa de pe stadioanele din România şi că înţelege foarte bine noţiunile de ordine publică şi pericol public.

În acest context, fostul deputat a spus că nu va reprezenta o problemă pentru organele de anchetă, dacă va fi lăsat în libertate pe perioada cercetărilor.

Trăşculescu a amintit că el şi-a dat demisia din funcţia pe care a deţinut-o, deşi ştia că nu există cvorum, tocmai pentru a nu încurca demersurile procurorilor anticorupţie.

În final, fostul deputat a spus că, în perioada cât a fost politician, a iniţiat peste 30 de legi, între care şi cea privind sancţionarea violenţelor de pe stadioane.

Unul dintre avocaţii lui Trăşculescu, Marian Nazat, a susţinut că instanţa inferioară, respectiv Tribunalul Bucureşti, a luat în considerare în mod greşit declaraţiile denunţătorului Mircea Vintilescu, precum şi pe cele ale lui Marian Calotă, despre care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie afirmă că este complicele fostului deputat.

Despre Mircea Vintilescu, avocatul Marian Nazat a arătat că acesta este un om de casă al procurorilor DNA şi că a făcut denunţuri pe bandă rulantă ori de câte ori el a avut probleme cu legea.

Referitor la schimbarea radicală a declaraţiilor complicelui Marian Calotă, în sensul incriminării clientului său, avocatul a precizat că trebuie clar avut în vedere momentul când complicele a înţeles să-şi modifice declaraţiile, respectiv după ce instanţa supremă a dispus definitiv arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.

Avocatul a sugerat că probele ce reprezintă declaraţiile celor două persoane sunt viciate şi că nu trebuie avute în vedere de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Alin Trăşculescu a ieşit din arest

Alin Trăşculescu a ieşit, vineri seară, din arestul Poliţiei Capitalei, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul fostului deputat faţă de înlocuirea interdicţiei de a părăsi ţara cu măsura arestării preventive, în dosarul de corupţie al acestuia.

Trăşculescu nu a făcut declaraţii la ieşirea din arest.

Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a fost încarcerat în 29 noiembrie, când Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu arestarea preventivă, admiţând astfel propunerea DNA.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei de arestare preventivă, că Alin Trăşculescu a dat dovadă de un cinism ce reiese din conţinutul tuturor interceptărilor, în contextul în care a înţeles să-şi folosească influenţa conferită de calitatea sa de demnitar pentru a obţine bani.

Trăşculescu s-a folosit de influenţa pe care o avea, fie pe linie de afiliere politică, fie pe simple relaţii de prietenie şi cunoştinţe, pentru atribuirea unor lucrări către un anumit ofertant şi pentru aceasta se aştepta să primească bani, a notat judecătorul în motivarea deciziei sale de arestare.

Complicele lui Alin Trăşculescu, Marian Calotă, a recunoscut, după arestarea sa în dosarul fostului deputat, faptele de care este acuzat şi a oferit anchetatorilor DNA amănunte şi clarificări în privinţa implicării lui Trăşculescu, potrivit documentului citat

Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, prin Ministerul Justiţiei, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat cererea anchetatorilor, iar în 20 noiembrie Alin Trăşculescu a anunţat că demisionează.

Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul (denunţător) Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei şi 200.000 de lei.

Ulterior, Trăşculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi primească în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, 1.050.000 de lei.

"Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru", scriu anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, în 6 noiembrie, Trăşculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL şi firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plăţii şi a justificării în evidenţele contabile ale celor două societăţi.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în perioada august - noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin ameninţare pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trăşculescu în schimbul intervenţiilor promise.

Potrivit anchetatorilor, Trăşculescu şi Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focşani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranşă din cei 1,1 milioane de lei ceruţi.

Trăşculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.

Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu. După aproximativ 20 de minute, Trăşculescu a fost oprit pe strada Independenţei din Focşani, pentru percheziţie corporală, fiind de asemenea percheziţionat şi autoturismul deputatului PDL.

Procurorii DNA susţin în referatul prin care cer arestarea lui Alin Trăşculescu că deputatul i-a cerut denunţătorului său 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

De asemenea, Trăşculescu îi spunea denunţătorului că bate la uşă campania electorală şi că are nevoie de 200.000 de euro, percepţia denunţătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenţei sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici