Alina Mungiu Pippidi: „Soluţia sustenabilă nu este să dăm ţara peste cap pentru 1000 de lei. Propun Partidul Meritului şi Pactul de Sustenabilitate bugetară”

  • •„Trebuie să creăm un partid, care face un alt buget pe care să îl discutăm. Profesorii pot să se adune să facă un partid al Meritului”
  • •„Vă rog, faceţi Partidul Meritului, şi începeţi invers decât partidele acestea. Partidele pe care românii le aduc la guvernare n-au făcut viaţa lor un buget, niciodată. Când va apărea un partid în România care să vină cu un buget complet restructurat?”
  • •„În Finlanda, care stă cel mai bine la Educaţie, se plăteşte impozit până la 60%. Noi am optat pentru un model specific est european. (...) Dar dacă vrem servicii de nivel social democrat, trebuie să avem şi nişte taxe social democrate”
  • •„României îi lipseşte alternativa”
  • •„Iohannis va rămâne în istorie ca un preşedinte fără însuşiri. Problema lui Iohannis este cine nu este. Iohannis a ales să joace rolul şters nu numai în materie de fapte, ci şi în privinţa valorilor”
  • •„Doamna Iohannis are personalitate, faţă de dl. Iohannis care n-are însuşiri. Doamna Iohannis vrea să iasă în evidenţă cu ţinute care nu sunt de bun gust, prea stridente pentru rolul ei”
  • •„Ar trebui să facem ca-n America Latină, preşedinţii să aibă un singur mandat. În al doilea mandat, preşedintele devine un latifundiar, care patrimonializează avantajele funcţii publice”
  • •„Sper ca Ucraina să creeze un moment favorabil prin această contraofensivă. Ucraina n-are cum să creeze nicio reuşită totală, nicio victorie totală. Momentul trebuie speculat de Occident pentru o negociere raţională”
Urmărește
2032 afișări
Imaginea articolului Alina Mungiu Pippidi: „Soluţia sustenabilă nu este să dăm ţara peste cap pentru 1000 de lei. Propun Partidul Meritului şi Pactul de Sustenabilitate bugetară”

Alina Mungiu Pippidi: „Soluţia sustenabilă nu este să dăm ţara peste cap pentru 1000 de lei. Propun Partidul Meritului şi Pactul de Sustenabilitate bugetară”

„Iohannis va rămâne în istorie ca un preşedinte fără însuşiri. Problema lui Iohannis este cine nu este. Iohannis a ales să joace rolul şters nu numai în materie de fapte, ci şi în privinţa valorilor. Ionannis a certat PSD că s-a coalizat cu maghiarii şi a patronat chiar el o coaliţie cu maghiarii. Iohannis n-a spus care e părerea lui despre religia în şcoala seculară. Ca profesor, era important să arăţi ce valori ai. Profesorii fac reproşuri că Iohannis nu s-a pronunţat în materie de educaţie. Doamna Iohannis are personalitate, faţă de dl. Iohannis care n-are însuşiri. Doamna Iohannis vrea să iasă în evidenţă cu ţinute care nu sunt de bun gust, prea stridente pentru rolul ei. Doamna Iohannis este la limita conflictului de interese, să promovezi firme de bijuterii cât timp soţul tău este în funcţie publică. Iohannis nu are un consilier bun în materie de integritate publică. Familia Iohannis nu stă pe nişte ilegalităţi majore, nu cred că vom avea dezvăluiri. Sunt nişte oameni care vor să trăiască pe scara de sus, sunt nişte parveniţi. Nu cred că ce-a făcut Iohannis va rămâne în istorie, ci va rămâne vidul enorm. Iohannis a fost sprijinit de diasporă, unde sunt un număr enorm de oameni educaţi. Eu nu l-am sprijinit pe Iohannis ca pe Traian Băsescu. L-am sprijinit pentru primul său mandat. Ar trebui să facem ca-n America Latină, preşedinţii să aibă un singur mandat. În al doilea mandat, preşedintele devine un latifundiar, care patrimonializează avantajele funcţii publice. Iohannis putea să regândească educaţia din temelii. Nu-mi place faptul că există atâtea greve în România deodată. În legea Educaţiei vin cele mai mari alocări din PNRR, vin bani de investiţii. În timpul discuţiei despre gaura neagră apar brusc o mulţime de revendicări salariale. Absolut toate aceste categorii au dreptate să facă scandal, toate vorbesc de sectoare subinvestite. Te întrebi: ţara aceasta este un spital de nebuni? Impresia mea este că nu se va reuşi nimic pentru că nu este niciun fel de coordonare. În ziua în care trebuie să aibă loc rotativa guvernamentală poţi sai o grevă generală în educaţie? Nimeni nu le-a spus că în ziua malului eveniment politic, ştirile se vor duce în altă parte? Haosul acesta nu îl înţeleg, Iohannis a fost un preşedinte extraordinar de slab. Iohannis a dat importanţă serviciilor secrete, dar e slab pregătit pentru ce se poate întâmpla. Cine este interesat de bani, are unde să se ducă acum în UE”, a declarat politologul Alina Mungiu Pippidi în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Alina Mungiu Pippidi a analizat în emisiune şi revendicările dascălilor pe actualul cadru bugetar:

„Preşedintele este nul. Nulitatea stă în incapacitatea de a transmite încredere oamenilor că lucrurile se pot rezolva. Educaţiei îi trebuie un nou cadru bugetar realist. Sper că România o să reuşească să ia banii din PNRR. Masterminds pe legea salarizării au fost domnii Dragnea şi Vâlcov. Cota unică s-a redus la suma de 10% care este ridicolă. În orice ţară poţi să plăteşti prin buget atât cât încasezi. În Finlanda, care stă cel mai bine la educaţie, se plăteşte impozit până la 60%. Noi am optat pentru un model specific est european. În Estonia, modelul pe care l-am adoptat noi, cota unică este de 20%. Ai o Educaţie mult mai redusă, încurajezi oamenii să se ducă în sistemul privat de educaţie. Noi nu ne putem hotărî între cele două sisteme. Nu vrem taxe mai mari, dar vrem servicii publice la nivel finlandez. Dacă vrem servicii de nivel social democrat, trebuie să avem şi nişte taxe social democrate. După Revoluţie, economia a decolat, s-a creat o mare clasă mijlocie. Oricât ar creşte costul benzinei, este o nebunie pe şoselele din România. Oamenilor li s-au dublat veniturile de când am intrat în UE. Acum însă populismul a triumfat, avem numai partide populiste. Partidele spun că putem cheltui oricât din banii publici şi nu e nevoie să încasăm nimic. Avem un Fisc care a fost şi a rămas anelfabet, este incapabil să administreze o taxă complicată. Solidaritatea este că cel care câştigă mult plăteşte mai mult pentru cei care câştigă mai puţin. Bugetele noastre se discută cu Comisia Europeană. Anul trecut au minţit CE? Sunt 2 posibilităţi: ori mint şi ei, ca grecii, ori este o eroare. Bugetul nostru nu e sustenabil: ne împrumutăm să plătim pensii. Bugetul nu este sustenabil fiscal la o cotă unică de 10%. Alegerile viitoare ar trebui să se poarte despre ce impozite sunt crescute pentru calitatea serviciilor publice. Nu înţeleg de ce nu există niciun partid care să vină cu un plan pentru Educaţie. Problema cea mai mare a Educaţiei este în rural. România, în acest moment, este pe vârful inegalităţii în Europa. Fără o cotă progresivă se vor accentua aceste inegalităţi. Noi trebuie să ajutăm şcolile care rămân în urmă”.

Politologul Alina Mungiu Pippidi a vorbit în OFF/OnTheRecord şi despre rocada din fruntea Guvernului României:

„Politicienii au ridicat foarte mult aşteptările oamenilor. Stânga a promis salarii, dreapta a promis calitatea serviciilor ca-n Occident. Am o părere bună despre liderii sindicali, dar ei ştiu că ceea ce cer nu există. Sfatul meu este să nu destabilizeze în mod inutil ceea ce este al nostru, al tuturor. Dacă destabilizezi examenele naţionale, nu îl destabilizezi pe Iohannis, puţin îi pasă. Iohannis speră la o funcţie europeană. Îi pasă de golf, nu că nu se duc copiii la şcoală.  Soluţia sustenabilă nu este să dăm ţara peste cap pentru 1000 de lei. Trebuie să creăm un partid, care face un alt buget pe care îl discutăm. Profesorii pot să se adune să facă un partid al Meritului. Dacă iei banii din pensiile speciale, o să facă judecătorii grevă. Fără creşterea surselor de venit nu se pot satisface niciunele din aceste revendicări. Clasa noastră mijlocie este extraordinar de consumatoare, nu e inovatoare sau antreprenorială. Oraşul este plin de oameni care stau în apartamente mizerabile de bloc, dar îşi parchează ultimul timp din Mercedes în faţă. Nu este sustenabil statul pe care ne dorim să-l avem dacă nu plătim mai multe impozite. Impozitele mai mare trebuie plătite de cine are mai mulţi bani. Liberalii nu pot să susţin cota progresivă, nu-i mai votează nimeni. Nimeni în Germania nu mă crede când spun cât se plăteşte în România taxă. Sugerez greviştilor să-şi caute un nou partid. Vă rog, faceţi Partidul Meritului, şi începeţi invers decât partidele acestea. Partidele pe care românii le aduc la guvernare n-au făcut viaţa lor un buget, niciodată. Când va apărea un partid în România care să vină cu un buget complet restructurat? Electoratul se va duce furibund şi va vota cu partide extremiste la alegerile europarlamentare. La alegerile legislative, electoratul român va da înapoi, nu va mai vota AUR.
O să risipim anul electoral, în loc să găsim oameni care să vină cu o alternativă adevărată. Nu suntem prizonierii coaliţie de guvernare. Pun biroul meu la dispoziţie, celor care vor să discute despre cum redesenăm un buget raţional pentru România. În Australia există o comisie parlamentară care verifică dacă bugetele sunt realiste. (...) Propun Partidul Meritului şi Pactul de Sustenabilitate bugetară. Nu pot să pun în discuţie un contract care a fost semnat. Contractul de coaliţie a fost un contract pentru stabilitatea României, o idee foarte bună. Un contract semnat trebuie respectat, nu trebuie să mai pui problema oportunităţii lui. Noi nu încălcăm contractele, suntem în Uniunea Europeană. Opoziţia s-a mutat în zona sindicală, şi mai este o opoziţie populistă de dreapta – USR şi AUR. Coaliţia de guvernare ar trebui să găsească soluţii, are suficient sprijin electoral. Este o greşeală să spui că oamenilor nu poţi să le explici. Pe toţi ăia performanţi din toate partidele i-am băgat la închisoare. Generaţiile care erau mai bune în politică au fost extraordinar de corupte. Partidele nu au capacitate de reînnoire şi de recrutare, au rămas bodyguarzii şi şoferii. Klaus Iohannis are o mână foarte proastă, nu îi plac oamenii performanţi. Sunt în PNL oameni mai bun decât cei din fruntea PNL, dar n-au şanse. E mult mai uşor acum în România să faci un partid. Trebuie să încercăm să stimulăm să apară partide, să-i împingem pe cei care au capacitatea să facă asta. Politica în România este foarte controlată, sunt îngrozitor de multe servicii secrete. Oamenii ştiu să recunoască o alternativă mai bună de una mai proastă. României îi lipseşte alternativa. Cantitatea de pierde vară care intră în fiecare antrepriză politică este absolut înfiorătoare. Trebuie un nucleu de oameni competenţi. Profesorii au educaţie. În loc să cerem de la cineva, haide să găsim soluţii”.

Cât despre mult aşteptata contraofensivă ucraineană, Alina Mungiu Pippidi consideră că mişcarea ar trebui să genereze un „moment favorabil” pentru Ucraina, astfel încât după acest moment să înceapă negocierile de pace:

„Nu ştiu ce înseamnă ca Ucraina să reuşească. Problema este unde va fi graniţa între Europa şi Rusia şi ce fel de graniţă va fi. Cu cât Rusia pierde mai mult, cu atât Rusia va avea mai mult revendicat data viitoare. Sper ca Ucraina să creeze un moment favorabil prin această contraofensivă. Ucraina n-are cum să creeze nicio reuşită totală, nicio victorie totală. Momentul trebuie speculat de Occident pentru o negociere raţională. Fiecare lună aduce costuri umane şi materiale în plus, fără să ne apropie de o rezolvare finală şi definitivă. Să ţinem pumnii ca la sfârşitul verii să spunem: gata, la masa negocierilor”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici