Curtea de Argeş: Bărbaţi prinşi când încercau să jefuiască o casă de schimb valutar

Publicat: 18 09. 2009, 10:28
Actualizat: 06 11. 2012, 09:29

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, inspector Robert Radu, suspecţii au fost prinşi în incinta casei de schimb valutar, de către o patrulă de poliţie care supraveghea zona şi care a observat două autoturisme suspecte parcate în faţa unităţii.

Cei doi bărbaţi au fost imobilizaţi de către poliţişti fără a se face uz de armă şi au fost duşi sub escortă la sediul Poliţiei municipiului Curtea de Argeş.

La ora transmiterii acestei ştiri, bărbaţii, în vârstă de 46 şi 33 de ani, din Călăraşi, sunt audiaţi de către poliţişti, fiind acuzaţi de tentativă de jaf.

Conform anchetatorilor, cei doi nu au apucat să fure nimic din casa de schimb valutar.