- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Alma Mater" vrea să dea Guvernul în judecată în cazul Legii de majorare a salariilor profesorilor
Federaţia "Alma Mater" vrea să dea în judecată Guvernul pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la Legea 221/2008 privind majoarea salariilor profesorilor, dar şi pentru "conduita abuzivă exercitată cu rea-voinţă de Executiv".
"Alma Mater" vrea să dea Guvernul în judecată în cazul Legii de majorare a salariilor profesorilor (Imagine: Mediafax Foto)
Decizia a fost luată de Biroul Executiv al Federaţiei "Alma Mater", care sâmbătă s-a reunit pentru a analiza situaţia actuală a învăţământului românesc.
Potrivit preşedintelui Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, Biroul Executiv a mai decis să ceară Guvernului recunoaşterea importanţei învăţământului prin revenirea la coeficienţii de salarizare din grilele negociate cu reprezentanţii Guvernului şi "condamnarea implicării politicului" în luarea deciziilor privind sistemul de educaţie românesc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană
-
Donald Trump a avut prima întâlnire cu preşedintele unei ţări după ce a obţinut victoria la alegerile din SUA
-
Muncă gratis. Elon Musk le cere „revoluţionarilor cu IQ ridicat” să se alăture noului proiect al lui Trump fără a fi plătiţi
-
Avioanele de luptă ale britanicilor au monitorizat aeronave militare ruseşti lângă Marea Britanie
De asemenea, Biroul Executiv a conchis că prin intervenţia unilaterală şi abuzivă asupra grilelor de salarizare negociate în cadrul Legii unice de salarizare a personalului bugetar şi prin tergiversarea adoptării acestui act normativ într-o formă agreată de partenerii sociali, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale dovedeşte lipsă de voinţă, iar Guvernul demonstrează incapacitatea de a gestiona problemele cronice cu care se confruntă învăţământul românesc.
Sindicaliştii "Alma Mater" apreciază că amânarea elaborării "pachetului de legi" al Educaţiei, într-o formă agreată de partenerii de dialog social, este o greşală a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care conduce la o stare de incertitudine în privinţa viitorului sistemului de învăţământ românesc, în contextul cerinţelor privind calitatea procesului instructiv-educativ din ţările Uniunii Europene.
"Dezvoltarea necontrolată a sistemului de învăţământ superior a condus la decredibilizarea acestuia. În acest context, Biroul Executiv Alma Mater salută iniţiativa Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării privind adoptarea unor măsuri pentru intrarea în legalitate şi pentru tratarea unitară a tuturor intituţiilor de învăţământ superior de stat şi private", precizează Alma Mater.
Totodată, FNS Alma Mater a crtitcat faptul că Ministerul de Finanţe nu a alocat încă sumele necesare plăţii concediului personalului din învăţământul superior.
Biroul Executiv a mai stabilit convocarea Consiliului Naţional de Conducere al Federaţiei "Alma Mater" în 18 septembrie, ca va avea ca temă principală redeschiderea conflictului de muncă în urma nerespectării Acordului din 6 mai.
Coeficienţii pentru stabilirea grilei de salarizare unică în sectorul bugetar discutaţi, într-o primă lectură, în şedinţa din 24 iunie a Guvernului au fost cu aproximativ 40% mai mici raportat la nivelurile analizate anterior, fiind cuprinşi între 5,4 şi 2,3 salarii minime pe economie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
În acest context, federaţiile din învăţământ i-au cerut premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii Marian Sârbu şi a secretarului de stat Valentin Mocanu.
Sindicaliştii din Educaţie au susţinut că, în urma modificărilor făcute la grila unică de salarizare, învăţătorii debutanţi ar avea, după aplicarea legii, un salariu mai mic decât în prezent cu aproximativ 100 de lei, iar creşterea pentru cadrele didactice debutante ar fi de 45 la sută, în timp ce pentru cei cu vechime de peste 40 de ani ar fi de nouă procente.
Legea 221 prin care se măreau salariile profesorilor cu 50 la sută, începând din octombrie 2008, a fost aprobată în Parlament în septembrie. Legea a fost promulgată în octombrie de preşedintele Traian Băsescu.
La câteva zile de la promulgare, Guvernul a emis OUG 136/2008, prin care amâna intrarea în vigoare a legii.
Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2008, că OUG 136 este neconstituţională, însă Guvernul a emis o nouă ordonanţă - 151/2008 - prin care erau prevăzute majorări graduale ale salariilor profesorilor cu până la 28 la sută, în două tranşe, din martie şi din septembrie 2009, de cele mai mari creşteri urmând să beneficieze cadrele didactice cu venituri reduse. Totodată, era abrogată vechea ordonanţă declarată neconstituţională.
La începutul lunii iunie 2009, Curtea Constituţională a scos în afara legii articolele din OUG 151/2008. Curtea Constituţională a admis două excepţii de neconstituţionalitate ridicate în mai multe procese dintre sindicate şi şcoli.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO