Alte cazuri de gripă A/H1N1, confirmate în ţară
Mai multe cazuri de infecţie cu virusul gripal A/H1N1 au fost depistate, miercuri, în localităşi din ţară, starea de sănătate a pacienţilor fiind bună.
Alte cazuri de gripă A/H1N1, confirmate în ţară (Imagine: Laszlo Mihaly/Arhiva Mediafax Foto)
Un copil din Craiova a fost diagnosticat cu gripă A/H1N1
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, medicul Ştefan Popescu, un copil, "prins în grupa de vârstă de 0-5 ani", a fost confirmat cu virusul A/H1N1, în urma analizelor de laborator făcute la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti.
"Cazul a fost semnalat de un medic de familie şi a fost confirmat la Bucureşti. S-a făcut anchetă epidemiologică, iar din familia minorului nu mai este nimeni bolnav. Nu ştim nici noi de unde a luat virusul. Evoluţia pacientului este bună, el fiind izolat şi tratat acasă", a declarat medicul Ştefan Popescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conform sursei citate, o a doua persoană era suspectată că a contractat virusul A/H1N1, însă probele de laborator au infirmat cazul.
Caz de gripă A/H1N1, confirmat la o arădeancă întoarsă din Italia
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad au anunţat că a fost confirmat primul caz de gripă A/H1N1 în judeţ.
"A fost confirmat la Institutul Cantacuzino primul caz din judeţ de infecţie cu virusul gripal A/H1N1. Este un caz de import din Italia, la o femeie de 39 ani, a cărei stare evoluează favorabil", a declarat dr. Dana Negru, specialist epidemiolog în cadrul DSP Arad.
Aceasta a adăugat că pacienta este internată la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi că ar putea fi externată în câteva zile.
Totodată, potrivit sursei citate, familia pacientei nu prezintă simptome de boală, dar se fac investigaţii privind persoane care au călătorit în acelaşi autocar cu care a venit arădeanca din Italia în urmă cu câteva zile.
Mai multe cazuri de infecţie cu virusul A/H1N1 au fost înregistrate şi marţi în ţară, pacienţii fiind în stare bună şi sub tratament.
De la începutul anului, trei persoane diagnosticate cu gripă nouă au murit, două dintre cazuri fiind înregistrate la Iaşi, iar unul la Ploieşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO