Prima pagină » Social » Alunecare de teren în Horezu, judeţul Vâlcea. Drumul spre Târgu Jiu a fost închis

Alunecare de teren în Horezu, judeţul Vâlcea. Drumul spre Târgu Jiu a fost închis

O alunecare de teren s-a produs vineri noaptea pe DN 67, în Horezu, judeţul Vâlcea, pe sensul Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea. Pentru intervenţia echipajelor de salvare s-a decis închiderea temporară a benzii de circulaţie pe sensul Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea.
Laura Buciu
14 ian. 2023, 08:41, Social

Alunecarea de teren s-a produs pe DN 67 km151+150m, în oraşul Horezu, pe sensul Târgu Jiu – Rm Vâlcea.

Ca urmare a deplasării în teren a echipajelor de poliţie, s-au dispus mai multe măsuri.

Astfel, s-a luat măsura închiderii temporare a benzii de circulaţie pe sensul Târgu Jiu- Rm. Vâlcea între km 151+070m li 151+180m. Circulaţia pe sensul Tg. Jiu – Rm. Vâlcea se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize şi parapet lestabil. Circulaţia pe direcţia Rm. Vâlcea – Tg. Jiu se va realiza prin parcarea adiacentă a acestui sens (vechiul DN 67), dirijată prin indicatoare, balize şi parapet lestabil.

A fost realizată semnalizarea rutieră temporara de către SDN Vâlcea, urmând să fie completată sâmbătă.

Zpna va fi monitorizată de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Horezu şi de lucratorii din cadrul SDN Vâlcea – District Horezu.