Primeşti amendă dacă nu ai mască? Explicaţia unui poliţist Europol

Publicat: 23 05. 2020, 14:45
Actualizat: 03 06. 2020, 11:11

This browser does not support the video element.

 

Ai văzut, cu siguranţă, Ordinul privind obligativitatea purtării măştii. În acelaşi timp, te întrebi care sunt condiţiile în care poţi fi amendat de către poliţişti dacă nu porti masca de protecţie? Cosmin Andreica, de la Europol, îţi explică.

„Poliţiştii vor fi în medii obişnuite, în care avem flux mare de populaţie, vorbim despre gurile de metrou, staţii de autobuz, pieţe sau zone agloemrate. Se vor face controale punctuale şi la centrele comerciale. Poliţiştii nu trebuie să vâneze astfel de persoane”, spune Cosmin Andreica, Europol.

Ştii deja că amenda prevăzută de lege este între 500 şi 2.500 de lei, dar te întrebi cum vor fi date sancţiunile?

„E clar că se va merge foarte mult pe prevenţie, se vor aplica sancţiuni doar acolo unde vor exista circumstanţe agravante sau un pericol social mai mare. Nu se va impune să sancţionăm cetăţeni care nu poartă corect masca şi au nasul descoperit. În funcţie de circumstanţe şi de pericolul social apreciat de agent se va stabili şi cuantumul”, spune Cosmin Andreica, Europol.

Cât despre excepţiile prevăzute în ordin, cel puţin una ridică semne de întrebare poliţiştilor.

„Nu s-a precizat în ordin faptul că persoana care invocă această excepţie trebuie să facă dovada că suferă de boli respiratorii”, spune Cosmin Andreica, Europol.

Potrivit ordinului publicat pe site-ul Ministerului de Interne, trebuie să porţi mască ori de câte ori te afli în spaţii publice închise, în mijloacele de transport în comun sau la muncă, dacă nu esti singur în birou.