Ambarcaţiune de agrement, care plutea în derivă în Marea Neagră, adusă la ţărm de poliţiştii de frontieră | VIDEO

Publicat: 15 06. 2019, 12:56
Actualizat: 24 08. 2021, 04:09

This browser does not support the video element.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliţia de Frontiră, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă – SCOMAR a detectat, sâmbătă, o ambarcaţiune de agrement, care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Poliţia de Frontieră a interogat ambarcaţiunea, iar oamenii care se aflau în barcă au spus că aceasta pluteşte în derivă din cauza unor defecţiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze.

Ulterior persoanele de la bord au comunicat că, deşi au remediat defecţiunea, nu pot manevra ambarcaţiunea din cauza condiţiilor hidrologice nefavorabile.

Astfel, Garda de Coastă a informat MRCC Constanţa, care a declanşat acţiunea de salvare, care a asigurat conducerea ambarcaţiunii în siguranţă în Portul Mangalia.

Cele patru persoane, cetăţeni români cu vârste cuprinse între 32 şi 44 de ani, nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Acestea le-au spus poliţiştilor de frontieră că în timp ce desfăşurau activităţi de agrement, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie şi din cauza condiţiilor hidrologice nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

Acţiunea de salvare s-a desfăşurat prin cooperarea autorităţilor de frontieră din România şi Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanţa.