Prima pagină » Cultură-Media » Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, invitată în emisiunea ,,InSecuritate”: ,,Anorexia este una din principalele cauze de deces la femeile tinere”

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, invitată în emisiunea ,,InSecuritate”: ,,Anorexia este una din principalele cauze de deces la femeile tinere”

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, invitată în emisiunea ,,InSecuritate”: ,,Anorexia este una din principalele cauze de deces la femeile tinere”
Mara Raducanu
13 iun. 2021, 02:45, Social

Invitată în emisiunea  ,,InSecuritate”, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii a vorbit, printre alte subiecte şi despre obezitatea la copii, o problemă care devine pe zi ce trece mai actuală şi mai îngrijorătoare.

Referitor la acest subiect, Ioana Mihăilă mărturiseşte că adultul ar trebui să fie primul educat în ceea ce priveşte alimentaţia pe care o oferă copilului, dar şi cu felul în care îi stabileşte priorităţile pentru activităţile din timpul liber.

Reamintim că Ioana Mihăilă a fost numită în funcţia de ministru al Sănătăţii pe 21 aprilie 2021, din partea USR-PLUS, după ce Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîţu.

Ioana Mihăilă – fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi medic endocrinolog – este al patrulea ministru al Sănătăţii în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru şi Vlad Voiculescu.

Ioana Mihăilă: ,,Acest lucru se face educând în primul rând adultul, părintele sau bunicul”

,,Deocamdată, România nu stă foarte rău dacă ne comparăm cu alte ţări din UE la incidenţa obezităţii la adult, dar stăm destul de rău atunci când vorbim de incidenţa obezităţii la copil. Dacă este să cuantificăm riscul pe care obezitatea îl aduce, există state precum SUA în care obezitatea a ajuns să fie un factor de risc pentru sănătate mai mare decât fumatul. (…)

Obezitatea tinde să devină din ce în ce mai importantă la noi şi mai ales, ce este îngrijorător, tinde să devină din ce în ce mai importantă la copil. Cred că, pe acest lucru, trebuie să ne concentrăm pentru a preveni obezitatea la copil şi acest lucru se face educând în primul rând adultul, părintele sau bunicul care hrănesc copilul şi oferind copilului accesul la activitate fizică.”

Ioana Mihăilă: ,,Anorexia este o afecţiune destul de puţin recunoscută”

Invitata lui Bogdan Nicolae vorbeşte şi despre anorexie, o afecţiune destul de puţin recunoscută, însă despre care susţine că este una prin principalele cauze de deces la femeile tinere.

,,Anorexia este o afecţiune a ţărilor destul de dezvoltate şi afectează, în general femeile tinere, care au un anumit profil. Este o afecţiune destul de puţin recunoscută, dar este una prin principalele cauze de deces la femeile tinere. E bine că aduceţi lucrul ăsta în discuţie, pentru că este bine să fie conştientizată şi este bine să fie conştientizată importanţa ei”, conchide Ioana Mihăilă.