Ambasada României protestează după prezentarea denigratoare a salutului românesc la un post francez
Reprezentanţi ai ambasadei au comunicat agenţiei MEDIAFAX că au fost trimise încă de luni trei scrisori de protest dintre care una preşedintelui France Television, care include postul France2, una directorului de programe al France Television şi una Consiliului Superior al Audiovizualului, instituţia franceză omoloagă a CNA.
Ambasada a cerut prin intermediul acestor scrisori să fie prezentate scuze publice precum şi să fie sancţionaţi cei responsabili. De asemenea, ambasada a solicitat prezentarea măsurilor ce vor fi adoptate pentru a evita repetarea, pe viitor, a unor situaţii de acest gen.
Misiunea diplomatică a arătat în scrisorile transmise că este vorba despre un gest „inacceptabil” deoarece promovează „defăimarea rasială” şi „incitarea la xenofobie”.
Ambasada aşteaptă în continuare un răspuns la cele trei scrisori de protest şi, în cazul în care nu va primi nimic până miercuri, se va adresa din nou atât către France Television, cât şi la Consiliul Superior al Audiovizualului din Franţa.
Eurodeputaţii PSD au criticat de asemenea, marţi, prezentarea la un post public de televiziune francez a „salutului românesc” – executat cu palma întinsă, în semn de cerşit – ei cerând prezentatorilor emisiunii să prezinte scuze publice, iar autorităţilor audio-vizuale din Franţa să ia măsuri.
Hotnews a relatat, luni, că într-o emisiune difuzată pe postul public francez de televiziune France2, un umorist francez a prezentat salutul românilor care a inclus gestul de a cerşi bani.