Prima pagină » Social » Ambasadorul Olandei, dezamăgit că Senatul a respins parteneriatul civil

Ambasadorul Olandei, dezamăgit că Senatul a respins parteneriatul civil

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Stella Ronner Grubacic, a declarat că este "încântată" de dezincriminarea homosexualităţii în România,dar a precizat că mai sunt mulţi paşi de făcut şi că, pe de altă parte, este dezamăgită de respingerea proiectului privind parteneriatul civil, al lui Remus Cernea.
Ambasadorul Olandei, dezamăgit că Senatul a respins parteneriatul civil
Ana Maria Lazăr
10 dec. 2015, 14:27, Social

„Sunt încântată să spun că decriminalizarea homosexualităţii în România este un fapt din 2001. Numărul crescut al participanţilor la Marşul Diversităţii este un alt semn bun. Mai mulţi paşi sunt necesari, bineînţeles şi permiteţi-mi să evidenţiez în această fază importanţa dezbaterii pe tema parteneriatelor civile şi consecinţele acestora”, a decarat joi diplomatul, la o conferinţă cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, organizată de asociaţia MozaiQ la Centrul Ceh.

Stella Ronner Grubacic a vorbit despre proiectul de lege iniţiat de deputatul independent Remus Cernea, referitor la parteneriatele civile şi şi-a exprimat dezamăgirea că a fost respins de Senat.

„Am aflat că deputatul independent Remus Cernea a iniţiat un proiect de lege primăvara trecută referitor la parteneriate civile. Legea ar permite persoanelor de acelaşi sex şi de sexe diferite să intre în uniuni şi să-şi securizeze drepturi în materie de fiscalitate, asigurare şi altele. Senatul a respins acest proiect de lege, din nefericire. La fel a făcut şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Două comisii din Camera Deputaţilor au votat în favoarea acestei iniţiative”, a spus diplomatul.

Ambasadorul Olandei a mai spus că iniţierea proiectului de lege referitor la parteneriatele civile este o ilustrare a schimbărilor care au loc şi a subliniat rolul important pe care societatea civilă îl joacă.