Amendă ANPC la un magazin al unui lanţ de cafenele, din cauza mizeriei şi a fructelor folosite

Publicat: 23 03. 2023, 16:26
Actualizat: 23 03. 2023, 16:28

În urma unei sesizări primite la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB), o echipă de control a verificat un magazin Starbucks din sectorul 3 al Capitalei, transmite ANPC într-un comunicat de presă.

Comisarii CPCMB au dat o amendă în valoare de 5.000 lei, au oprit definitiv de la utilizare a produselor alimentare neconforme şi a oprit temporar prestarea de serviciilor, până la remedierea deficienţelor.

Neregulile au fost următoarele:

– folosirea unor vitrine de vânzare asistată şi agregate frigorifice neigienizate, cu impuriăţi în strat masiv, lichide scurse, gheaţă şi resturi alimentare, chedere depreciate, grătare cu urme de rugină

– utilizarea la fabricarea sucului de portocale, a unor fructe având menţionat pe etichetă: „produs tratat cu imazalil”, fără ca acestea să fie spălate în prealabil cu solvent pentru îndepărtarea substanţei

– existenţa pavimentului neigienizat, cu plăci de gresie fisurată sau spartă.