- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.02.2020, 17:53)
- Eugenia Foarfecă
Amenda primită de medicul de la Spitalul Grigore Alexandrescu, filmat în timp ce opera fără mănuşi
Medicul de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, filmat în timp ce opera fără mănuşi, halat şi cu ceas la mână, a fost amendat, vineri, de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.

Amenda primită de medicul de la Spitalul Grigore Alexandrescu
„Corpul de Control din partea Ministerului Sănătăţii şi a DSP a constatat o abatere vestimentară la doamna doctor operator, pentru care a fost sancţionată, conform prevederilor legale, cu o amendă între 1000 - 2000 de lei", a anunţat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.
În acelaşi timp, conducerea spitalului a format o comisie de disciplină care va verifica modul în care au fost respectate procedurile în blocul operator.
Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control la Spitalul Grigore Alexandrescu după ce, vineri, în presă au apărut imagini cu un medic care opera fără mănuşi, halat şi cu ceasul la mână. În plus, copilul aflat pe masa de operaţie nu era acoperit cu un câmp operator, aşa cum ar fi trebuit.
Spitalul „Grigore Alexandrescu” este unul dintre cele mai mari spitale de copii din România, unde sunt internaţi anual peste 30.000 de copii din toată ţara.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:38
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 09:37