Amendă record, aplicată unui restaurant chinezesc din Constanţa: „Mâncăruri pregătite pentru a fi gătite erau în stare avansată de degradare”

Publicat: 16 05. 2017, 13:41
Actualizat: 30 03. 2020, 01:47

Potrivit 

”Am găsit o stare de curăţenie precară, cu proceduri nesigure în ceea ce înseamnă gătitul produselor, mărfuri chinezeşti fără niciun detaliu despre ceea ce conţin, frigidere în stare de degradare avansată, mâncăruri pregătite pentru a fi gătite, în stare avansată de degradare”, a declarat directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Potrivit acestuia, restaurantul chinezesc aflat într-un centru comercial din Constanţa a fost amendat cu 25.000 de lei, sancţiunea reprezentând un record.

De asemenea, a fost suspendată şi activitatea localului până la remedierea deficienţelor.

”Este greu de crezut că acesta (proprietarul – n.r.) le va rezolva foarte repede, având în vedere că trebuie să obţină toate detaliile de la furnizorul de alimente chinezeşti. (…) Amenda aplicată este în cuantum de 25.000 de ron, pentru deficienţele constatate”, a spus şeful CJPC Constanţa.

El a adăugat că a fost sesizată şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru verificări privind avizul de funcţionare a societăţii care administrează restaurantul.